in ,

Guvernul de la Madrid amână până în 2030 închiderea celei mai mari centrale nucleare din Spania

Guvernul de la Madrid amână până în 2030 închiderea celei mai mari centrale nucleare din Spania

Guvernul de stânga de la Madrid a prelungit până la 8 iunie 2030 durata de exploatare a centralei nucleare de la Almaraz, din vestul Spaniei, cea mai mare din țară, consemnează Jurnalul Oficial într-un decret publicat vineri și citat de AFP.

Cele două reactoare de la Almaraz au fost date în exploatare la începutul anilor 1989 și ar fi trebuit închise în 2027 și 2028.

Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez s-a angajat să renunțe la energia nucleară până în 2035. Viitorul celei mai mari centrale atomice spaniole este însă văzut complet diferit de cele trei companii proprietare – Iberdola, Endesa și Naturgy.

Pana majoră de curent care a afectat Spania în aprilie 2035 și impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra pieței mondiale a energiei au relansat dezbaterile privind producția de energie a țării. Actualul executiv mizează în mare măsură pe sursele regenerabile cum ar fi cele solare și eoliene, observă AFP.

În 2025 s-a format un colectiv cetățenesc intitulat ”Da pentru Almaraz, Da pentru Viitor” care susține prelugirea duratei de viață a centralei situate în regiunea Extremadura, afectată de declinul demografic. Gruparea a salutat decretul menționat ca pe o ”veste excelentă”, iar președintele său, Fernando Sanchez Castilla, a declarat într-un comunicat că ”în sfârșit răsuflăm ușurați și vedem lumina de la capătul tunelului”.

Autoritatea națională pentru siguranța nucleară (CSN) a avizat favorabil în iulie continuarea funcționării reactoarelor de la Almaraz, care au asigurat anul trecut 7% din producția de energie a țării.

Închiderea centralei în 2027 fusese decisă încă din 2019, însă pana de curent din 2025 i-a determinat pe specialiștii din domeniu să facă presiuni pentru amânare, argumentând că altfel ar fi periclitată furnizarea de energie în țară.

În deceniul 1980 Spania avea opt centrale, care produceau 38% din energia electrică necesară la nivel național. În prezent au rămas cinci, cu un total de șapte reactoare, care reprezintă 19% din producție conform datelor oficiale.

Sursele regenerabile au asigurat anul trecut aproape 60% din producție, iar guvernul și-a stabilit ca obiectiv atingerea unei proporții de 81% în 2030.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rabla Auto 2026: AFM a aprobat 3.661 de ecotichete, în valoare de 48,1 milioane de lei

Rabla Auto 2026: AFM a aprobat 3.661 de ecotichete, în valoare de 48,1 milioane de lei

Plângere penală depusă de familia copilului care ar fi fost lovit de resturi de dronă

Plângere penală depusă de familia copilului care ar fi fost lovit de resturi de dronă