Auschwits a fost simbolul „soluției finale”, un loc al ororilor și crimelor naziste în Europa. Înființat în anul 1940, pe teritoriul Poloniei de astăzi, în acest lagăr și-au pierdut viața cel puțin 1.1 milioane de oameni, dintre care peste 90% au fost evrei. Fie uciși prin gazare, împușcare, fie prin epuizare, prizonierii au trăit iadul pe pământ la Auschwitz. Pe 24 mai 1943, pe poarta lagărului intra tânărul medic Josef Mengele. Aparent un bărbat elegant și șarmant, Mengele a devenit, în scurt timp, „Îngerul Morții” la Auschwitz, omul care decidea cine trăiește și cine moare, autor al unor experiemente criminale pe oameni nevinovați.
În anul 1942, Josef Mengele era deja un militar decorat, dar și un cunoscut cercetător al Institutului de Biologie Ereditară și Igienă Rasială. Era vorba despre o instituție pseudo-științifică care încerca să explice, prin metode „științifice”, diferențele rasiale, dar și să demonstreze superioritatea poporului german și, în general, a „rasei ariene”.
Întâmplarea a făcut ca medicul care deservea complexul concentraţionar Auschwitz-Birkenau din Silezia să se îmbolnăvească. Heinrich Himmler, șeful SS, cere un nou medic Institutului de Biologie Ereditară și Igienă Rasială. Directorul institutului îl recomandă pe Mengele. Deși tânărul medic nu prea dorea să părăsească liniștea orașului pentru o tabără de prizonieri, a fost în cele din urmă convins că poate să transforme lagărul într-un uriaș laborator, cu subiecți de studiu la discreție.
„Pentru că era război, efectuarea cercetărilor științifice a fost dificilă. Nu erau mulți subiecți umani pentru experimente iar cercetarea de acest fel era o prioritate. Cu toate acestea, Mengele căuta oportunități de a efectua experimente, iar un lagăr de concentrare era tot ceea ce-și dorea. Într-un lagăr aveai acces la o multitudine de oameni de „rase” diferite, așa cum îi clasificau naziștii, de origini și înfățișări diferite, suferind adesea de diverse afecțiuni. Și cel mai important, erau acolo și gemeni, disponibili în mod constant. Așa că, Verschuer l-a sfătuit pe Mengele să aplice la Auschwitz ca medic de lagăr și să-și continue cercetările acolo. Mengele a fost de acord. Auschwitz s-a dovedit a fi o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea „carierei” sale”, preciza specialistul Agnieszka Kita pentru Auschwits.org.
Așa că medicul de 31 de ani a ajuns la Auschwitz. Cercetătorii spun că însuși Mengele a suferit un șoc când a ajuns la Auschwitz și a văzut ce înseamnă „soluția finală” și exterminarea. A fost profund marcat de condițiile în care trăiau prizonierii, de starea jalnică în care au putut fi aduse niște ființe umane, dar și de moartea care era omniprezentă. Cu toate acestea, s-a obișnuit repede şi a trecut la ceea ce-și dorea, experimente pe oameni.
Principala sarcină ale lui Mengele, la Auschwitz, a fost aceea de medic șef în lagărul pentru familiile de romi și sinti. În paralel, acesta făcea studii pe gemeni, analiza patologia și fiziologia nanismului (n.r făcea studii pe pitici) sau diferitele anomalii congenitale. A făcut numeroase studii pe noma ( sau cancrum oris) o boală cauzată de condițiile precare de viață și de malnutriție. Era foarte frecvent întâlnită în rândul copiilor din tabăra de romi a lagărului, întâlnită la acea vreme în Africa sau Asia de Sud-Est, dar nu și în Europa.
Prin urmare, posibilitatea de a studia noma era ceva nou, iar Mengele a profitat de acest lucru. A preferat, în general, studiile pe copii. Erau mai ușor de manipulat și nu necesitau resurse atât de mari. Pentru „copiii lui Mengele”, selectați de acesta, au fost amenajate două barăci, 29 și 31. Condițiile erau infinit mai bune decât în restul lagărului. Mâncare bună, condiții de cazare decente, chiar și un spațiu de joacă. Copiii îl plăceau, spun specialiștii.
Le vorbea frumos, se juca cu ei și le dădea ciocolată. În spatele acestui comportament, care ar face pe oricine să se îndoiască de titulatura sinistră de „Înger al Morții”, se afla un cinism împins la extreme. Mengele se comporta frumos cu acei copii pentru a-i putea observa mai ușor, pentru ca experimentele sale să meargă fără opreliști, copiii să se lase injectați, îmbolnăviți, schilodiți și chiar uciși. Aceștia erau convinși că Mengele erau bun, ei se îmbolnăveau deodată iar el încerca să le salveze viețile. În realitate, pentru Mengele, acei copii erau doar niște cobai.
„Pe de o parte, Mengele făcea experimente care duceau la moartea oamenilor. Pe de altă parte, copiii îl plăceau. Desigur, copiii nu știau de ce Mengele le dă ciocolată și le oferă lapte. Cu toate acestea, a abordat foarte firesc afecțiunea copiilor, a vorbit cu ei, s-a jucat cu ei. Acest lucru ne arată, pe de altă parte, cât de cinic a fost și cum și-a urmărit scopurile”, adăuga Agnieszka Kita. Un bun exemplu este ceea ce au pățit copiii romi în urma experimentelor legate de noma, boala malnutriției și sărăciei. După ce i-a îmbolnăvit sistematic pe acei copii, pentru a vedea cum se comportă, cum răspund la tratament, Mengele a abandonat experimentul. Pur și simplu, a realizat că noma poate fi combătută ușor, doar prin creștere nivelului de trai.
Toții copiii îmbolnăviți au fost abandonați, ca niște cobai de care nu mai avea nevoie, și lăsați să moară. Mengele a făcut numeroase alte experimente macabre. A fost acuzat că injecta coloranți în ochii copiilor pentru a vedea reacția și de tot felul de operații dubioase. Îi infecta intenționat pe copii cu tot felul boli pentru a vedea cum se comportă, ce tratamente au efect sau în cât timp mor fără tratament.
La fel ca Otmar Verschuer, directorul Institutului de Biologie Ereditară și Igienă Rasială, Mengele erau obsedat de gemeni. Mulți copii au avut zile în lagăr doar fiindcă erau gemeni. Mengele selecta prizonierii atunci când erau aduși cu trenurile la Auschwitz. Pe unii îi trimitea la gazare, iar pe alții îi selecta pentru alte scopuri. Căuta cu mult interes gemenii.
Cercetătorul Agnieszka Kita mărturisea că o parte a experimentelor puse pe seama lui Mengele erau exagerări. Se spunea că a cusut doi copii unul de celălalt pentru a vedea dacă devin siamezi. Specialistul polonez spune că era o fabulație. În schimb, a îmbolnăvit, fără scrupule, numeroase perechi de gemeni pentru a vedea cum reacționează la anumite boli sau situații. Mulți au murit în urma acestor experimente, unii fiind uciși cu sânge rece doar pentru a le fi comparate organele.
„Mengele a studiat gemenii, ceea ce a fost o continuare a cercetărilor lui Verschuer implicând studii genetice, studii asupra eredității, anumite anomalii în structura organelor și proteine specifice – proteine care ar putea fi folosite pentru a identifica susceptibilitatea la boli. (….) Studiile sale aveau obiective pur antropologice şi genetice. Întregul chestionar legat de cercetările sale – care, de altfel, este disponibil în arhivele noastre – arată complexitatea acestor studii. Conține multe întrebări referitoare la cele mai mici detalii ale structurilor organelor interne, pe care, desigur, Mengele le-a putut examina după uciderea unuia dintre gemeni. Se întâmpla adesea ca acești copii să fie uciși unul după altul pentru a efectua autopsii comparative și a vedea cum arată organele – de exemplu, cele ale unei persoane bolnave versus una sănătoasă”, preciza specialistul polonez pentru Auschwitz.org.
O astfel de soartă au avut Bernard și Salomon Zajdner, o pereche de gemeni care au ajuns în lagăr la vârsta de 14 ani. Au murit ambii în urma experimentelor derulate de Mengele. Se spune că Mengele nici nu atingea pacieții. Doar subalternii îi executau ordinele. „Când l-am privit în ochi, am putut să văd doar răutate”, mărturisea Eva Kor, o supraviețuitoare a experimentelor lui Mengele, într-un interviu pentru junralista Lesley Stahl.
Josef Mengele a avut o dualism incredibil. Sunt mărturii ale foștilor prizonieri care spun că-i datorează viața. Mulți copii romi nu au vrut să depună mărturie împotriva lui, știind că Mengele, prin faptul că i-a selectat pentru experimente, le-a salvat viața. Alții îl descriu ca pe un idivid amabil și rece. Evident, sunt și cei care spun că Mengele a fost „Îngerul Morții” la Auschwitz. Cert este că experimentele lui Mengele au adus suferință, dizabilități pentru subiecții acestora și de multe ori moarte. După capitularea Germaniei, Mengele reușește să fugă. A muncit ca grăjdar în Bavaria, iar mai apoi, cu un pașaport al Crucii Roșii Elvețiene, ajunge în Argentina. În America de Sud a practicat medicina sub numele de Fritz Fischer. Și-a schimbat des domiciliul, vânat constat de „căutătorii de naziști”, și a trăit în Paraguay, Uruguay și Brazilia.
A murit la 68 de ani, lângă Sao Paolo, în urma unui atac de cord, în timp ce înota într-o piscină. Mengele s-a născut în 1911, într-o familie bavareză, din satul Gunzburg. Tatăl său era industriaș, iar Josef a avut o copilărie fericită. A studiat filosofia, antropologia și medicina la Munchen, Bonn și Viena, remarcându-se ca un student excepțional. A fost însă atras de nazism, dar mai ales de teoriile rasiale. Din 1933, ajunge membru al SA trupele de șoc ale naziștilor. Și-a început cariera ca medic SS, pe frontul de est, înrolat în anul 1940, în divizia SS Wiking. Până în 1942 a participat la toate luptele și a fost medaliat de două ori pentru curaj în luptă. Este rănit grav în 1942 și lăsat la vatră cu gradul de căpitan SS. În 1943 a devenit medic la Auschwitz.
