Halep: Eu consider că am avut o nebunie pe teren care m-a ajutat. Lumea să mă ţină minte şi cu trântitul rachetei, dar şi cu faptul că mă certam uneori cu echipa

Simona Halep a fost întrebată despre cum şi-ar dori ca fanii tenisului să-şi amintească de ea. Fosta sportivă spune că ar vrea să fie ţinută minte pentru că a fost ambiţioasă, dar şi pentru a a avut o oarecare nebunie pe teren.

”Cum şă-şi aducă aminte lumea de mine? Aşa cum am fost. Nici nu aş şti ce să spun…ca o fire ambiţioasă, care nu a cedat când i-a fost greu. O fire căriea nu i-a fost frică de succes, am acceptat şi am primit tot ce a venit. Eu consider că am avut o nebunie pe teren care m-a ajutat. Să mă ţină minte şi cu trântitul rachetei, cu tot ce am spus despre mine pe teren, cu faptul că mă certam uneori cu echipa. Am avut momente când mi-am făcut singură rău pe teren, dar bine că am trecut peste ele, am învăţat din ele. Tenisul este un sport mental şi emoţional, acestea sunt foarte importante. E greu să dau sfaturi copiilor, ce a mers la mine, poate nu merge la alţii Eu am fost foarte emotivă, îmi era ruşine să intru pe teren. Păprinţii trebuie să-i susţină mereu, eu nu am fost condiţionată de eşec sau victorie. Talentul, disciplina şi seriozitatea sunt importante. Şi muncă, multă muncă”, a declarat Halep, în emisiunea Aşii Tenisului de la Digisport.

La 4 februarie, Simona Halep a anunţat că se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanţa a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.

Ministrul de Interne, despre anchetele penale, după ce liderul AUR i-a cerut opirea „poliţiei politice”: Foarte multe lucruri legate de anchetele în curs le află şi ministrul de la televizor, din partea presei/ Sunt paşi procedurali cu care ministrul de I

Prețul unui permis de ședere fals. Ce riscă o femeie din Republica Moldova, prinsă cu documente false la frontieră