Handbal feminin: CS Rapid București a anunțat un nou transfer pentru sezonul viitor

Echipa de handbal feminin CS Rapid București a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, transferul jucătoarei norvegiene Julie Hulleberg, care se va alătura formației din această vară.

”Prin acest transfer, CS Rapid București își asigură un coordonator de joc tânăr, dar deja experimentat. Noua jucătoare a Rapidului are 25 de ani. Face parte din lotul lărgit al Norvegiei din 2023 și vine de la Larvik HK, unul dintre cluburile cu tradiție din handbalul feminin norvegian”, se arată în comunicat.

Anterior, CS Rapid a anunțat alte șase transferuri pentru sezonul viitor, extrema dreapta Oana Borș (HC Dunărea Brăila), interul dreapta austriac Klara Schlegel (TuS Metzingen), interul stânga francez Orlane Anila Kanor (Ferencvarosi TC), interul dreapta francez Oceane Sercien-Ugolin (DVSC Schaeffler), portarul francez Laura Glauser (Ferencvaros) și pivotul german Marie Klara Steffen (VfL Oldenburg).

Totodată, CS Rapid a anunțat că starul olandez Estavana Polman, care juca în Giulești din 2022, se va retrage la finalul sezonului, urmând să dispute ultimul său meci în Sala Rapid pe 23 mai.

BIOGRAFIE: La 61 de ani, “Regele” fotbalului românesc revine la cârma echipei naţionale după 25 de ani

Anca Dragu: AI poate aduce câștiguri de eficiență de peste 30% în sectorul financiar, dar implică riscuri