Alexandru Dedu, fost preşedinte al FR Handbal, a acceptat oferta SCM Politehnica Timişoara a fi managerul acesteia. El a semnat contractul miercuri.
”Alexandru Dedu a semnat contractul de manager al echipei noastre de handbal. El se întoarce la echipa cu care acum peste trei decenii, în 1991, devenea campionul României, ca jucător. Bun revenit, Alexandru Dedu, mult succes!”, este mesajul echipei de handbal din Timişoara.
Până în decembrie 2024, Alexandru Dedu (53 de ani) a fost, timp de doi ani, conducătorul clubului Corona Braşov, la care a obţinut mai multe rezultate remarcabile în diferite sporturi, între care promovarea, titlul naţional şi participarea în Liga Campionilor la volei masculin, titlul naţional şi cupe europene la hochei sau promovarea în prima ligă la handbal feminin.
Anterior, în intervalul 2014-2022, a condus Federaţia Română de Handbal.