in ,

Handbal masculin: CSM București a pierdut dramatic, acasă, în EHF European League

Handbal masculin: CSM București a pierdut dramatic, acasă, în EHF European League

CSM București a fost învinsă dramatic de echipa bosniacă RK Izvidac, cu scorul de 25-24 (12-9), marți seara, în Sala Sporturilor ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League.

CSM București a pierdut și al treilea său meci din grupă după ce a încasat golul care a făcut diferența cu două secunde înainte de final.

În min. 53, ”tigrii” aveau 22-19 pe tabela de marcaj, după ce la pauză erau conduși la trei goluri (9-12). CSMB a încasat însă patru goluri la rând și finalul jocului s-a complicat.

Pentru echipa antrenată de Eliodor Voica au marcat Andrei Drăgan 6 goluri, Mihai Claudiu Baba 6, Domingo Jesus Luis Mosquera 5, Alex Mihai Dascălu 4, Danilo Glușak 1, Răzvan Ștefan Chiratcu 1, Damian Przytula 1.

Valentin Petrila a avut 4 intervenții (26,67%), iar Dan Vasile a reușit și el 4 (22,22%).

Golurile oaspeților au fost reușite de Fahrudin Melic 6, Amer Sahinovic 5, Kerim Semic 4, Stipe Mandalinic 3, Danijel Stijovic 2, Mile Lasic 2, Luka Sevic 1, Matej Simic 1, Kristian Katic 1.

Portarul Milos Knezevic a reușit 8 intervenții (29,63%), iar Aldin Alihodzic a apărat un șut (20%).

În celălalt meci al grupei, tot marți seara, Chambery Savoie Mont Blanc Handball a pierdut acasă cu scorul de 28-35 în fața echipei elvețiene Kadetten Schaffhausen.

Kadetten Schaffhausen conduce în clasament, cu 6 puncte, urmată de RK Izvidac, 4 puncte, Chambery Savoie Mont Blanc Handball, 2 puncte, CSM București, 0 puncte.

CSMB va juca următorul meci pe 17 noiembrie, în Franța, cu Chambery Savoie Mont Blanc Handball.

What do you think?

74 Points
Upvote Downvote

Written by

Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD

Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD

Kelemen Hunor: UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD

Kelemen Hunor: UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD