in ,

Hantavirus: Un turist care a tranzitat Franța, testat pozitiv; pacientul a fost plasat în izolare în Spania

Hantavirus: Un turist care a tranzitat Franța, testat pozitiv; pacientul a fost plasat în izolare în Spania

Un nou caz de infectare cu hantavirus, cu tulpina Anzi, a fost detectat la o persoană franco-argentiniană care a tranzitat Franța în a doua jumătate a lunii iulie, cu ocazia unei ”călătorii turistice”, înainte să fie plasată în izolare ”împreună cu familia sa în Spania”, a anunțat joi Ministerul francez al Sănătății, informează AFP.

Infectarea cu tulpina Anzi, singura transmisibilă de la om la om, a fost confirmată joi de Centrul național de referință pentru hantavirusuri (CNR, afiliat Institutului Pasteur).

Acest pacient, care avea puține simptome, ”nu le mai prezintă acum” și ”toate măsurile” au fost luate pentru ”a retrasa etapele” călătoriei sale, a precizat același minister francez.

”Un grup de experți științifici, în contact cu Direcția Generală de Sănătate și cu Santé Publique France”, s-au reunit joi după-amiază ”pentru a stabili parcursul de urmat și măsurile de gestionare care vor trebui implementate în jurul acestui caz important”, a adăugat ministerul, care va anunța informații suplimentare în cursul acestei seri.

”O coordonare la scară europeană” a fost, de asemenea, implementată.

Autoritățile franceze nu au menționat nicio legătură cu epidemia declanșată pe vasul de croazieră MV Hondius, plecat din Argentina în aprilie, care a cauzat trei decese și a infectat cel puțin 13 persoane.

La începutul lunii iulie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat încheierea epidemiei de hantavirus după ieșirea din carantină a ultimei persoane vizate.

Cele 13 cazuri identificate în timpul focarului de pe MV Hondius reprezintă un număr foarte mic în raport cu zecile de mii de infectări cu hantavirus – un virus rar, pentru care nu există nici vaccin, nici tratament specific – înregistrate în fiecare an la nivel mondial.

Însă acestea din urmă sunt provocate, în majoritatea cazurilor, de o infectare directă cauzată de un animal, în general un rozător.

Îngrijorările medicilor vizau în cazul turistului plasat în izolare riscul unei transmiteri de la om la om: tulpina virală în cauză, denumită Anzi, este singura cunoscută care permite o astfel de infectare.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un colonist evreu din Cisiordania a fost inculpat pentru uciderea unui profesor palestinian

Un colonist evreu din Cisiordania a fost inculpat pentru uciderea unui profesor palestinian

Șoseaua s-a prăbușit în zona bulevardului Eroilor; o echipă Apa Nova s-a deplasat pentru intervenție

Șoseaua s-a prăbușit în zona bulevardului Eroilor; o echipă Apa Nova s-a deplasat pentru intervenție