Un număr de 60 de angajați ai Salinei Praid vor fi disponibilizați în luna noiembrie, aceștia beneficiind deja de servicii de preconcediere oferite de specialiștii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita.
Șefa Serviciului Analiza Pieței Muncii și Economie Socială din cadrul AJOFM Harghita, Jánó Edit Andrea, a declarat marți, pentru AGERPRES, că instituția a fost notificată că din cei 125 de angajați existenți în prezent la sucursala din Praid a Societății Naționale a Sării, 60 urmează să fie disponibilizați în cursul lunii noiembrie.
Reprezentanții AJOFM Harghita au oferit deja servicii de preconcediere și au discutat cu angajații despre drepturile pe care le vor avea în momentul în care intră în șomaj.
‘Pe 3 noiembrie am fost pentru serviciul de preconcediere și pe 23-24 se vor disponibiliza. (…) Am stat de vorbă cu oamenii să le explicăm drepturile lor în momentul în care vor fi șomeri, să le explicăm ce locuri de muncă există pe plan local, ce posibilități de formare au, dacă sunt interesați’, a precizat Jánó Edit Andrea.
Aceasta a arătat că persoanele vizate de disponibilizări sunt angajați care lucrau în subteranul Salinei Praid.
Cei mai mulți dintre aceștia sunt încă la vârstă activă, în vreme ce un număr mic, de 4-5 persoane, urmează se pensioneze în maxim un an.
Reprezentanta AJOFM Harghita a explicat că angajații au fost interesați de informațiile privind locurile de muncă pe care ar putea să le ocupe, dar posibilitățile de angajare în zonă sunt limitate.
‘Problema este că în zonă sunt prea puține locuri de muncă. Locuri de muncă există, în cel mai bun caz, la Odorheiu Secuiesc’, a spus Jánó Edit Andrea.
După intrarea în șomaj, AJOFM va continua să le ofere celor disponibilizați servicii de mediere a muncii, informare, consiliere și formare profesională.
Sursa citată a mai menționat că angajații Salinei Praid au beneficiat, în anumite perioade, de șomaj tehnic, având salariul micșorat.
Salina Praid a încetat să funcționeze în luna mai 2025, când a fost inundată de apele pârâului Corund.
În această perioadă au început să ajungă la AJOFM Harghita și notificări din partea firmelor din domeniul construcțiilor privind disponibilizările temporare de personal pe durata sezonului rece. Acestea sunt, de regulă, măsuri sezoniere, angajații urmând să fie rechemați la lucru după reluarea activității.


