Cea de-a cincea ediție a conferinței internaționale TusnadEcoBear, dedicată coexistenței dintre oameni și carnivorele mari, va avea loc în perioada 20-23 octombrie, la Băile Tușnad și va reuni cercetători, specialiști în conservarea naturii și managementul faunei, factori de decizie în domeniu, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai comunităților locale, se arată într-un comunicat transmis de organizatori.
‘Ideea centrală a conferinței rămâne aceeași: problema complexă a coexistenței cu ursul și cu alte carnivore mari nu are o singură soluție simplă. Știința, experiența de teren, legislația, cunoștințele comunităților locale, educația și comunicarea sunt toate necesare pentru identificarea unor soluții funcționale. Prin urmare, TusnadEcoBear nu își propune doar prezentarea rezultatelor cercetării, ci și menținerea unui dialog internațional din care să rezulte idei utile atât pentru practica locală, cât și pentru viitoarele politici publice’, precizează sursa citată.
Evenimentul este organizat de Asociația Project Bag, coordonarea științifică fiind asigurată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane din Miercurea-Ciuc.
WWF-România contribuie la componenta de cooperare profesională, iar printre susținători se numără Consiliul Județean Harghita, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Csomád-Bálványos.
Potrivit organizatorilor, programul include aproximativ 40 de prezentări științifice și profesionale, dintre care opt prezentări principale, cinci sesiuni dedicate proiectelor de cercetare și conservare, trei sesiuni pentru tineri, ateliere practice, vizite de teren și dezbateri.
Programul științific este structurat în jurul a cinci teme majore, respectiv managementul carnivorelor mari, monitorizarea faunei sălbatice prin tehnologii moderne, aspecte juridice și de politici publice, dimensiunile sociale și practice ale coexistenței și relația relația dintre știință, mass-media și comunicarea publică.
Invitații principali ai conferinței sunt cercetătorii Nuria Selva, din Spania, Carsten Nowak și Alexandra Sallay-Moșoi, din Germania, specialistul în dreptul mediului Arie Trouwborst, din Olanda, precum și experții români Christian-Radu Chereji, Tibor Hartel și Mihai I. Pop.
În ultima zi a conferinței, jurnalista de natură Anne Broeksma, din Olanda, va susține o prezentare despre relația dintre știință și mass-media și impactul relatărilor despre carnivorele mari.
O componentă importantă a evenimentului este dedicată implicării tinerilor. Prin proiectul Erasmus+ ‘YEAH for human-wildlife harmony’, vor participa la eveniment 23 tineri din România, Bulgaria și Grecia, alături de opt experți din organizațiile partenere.
Aceștia vor putea prezenta lucrări și participa la discuții cu specialiști internaționali.
‘Participarea lor face parte dintr-un program internațional mai amplu de educație și implicare civică, prin care tinerii sunt încurajați să treacă de la acumularea de cunoștințe la participarea activă în cercetare, conservarea naturii și identificarea unor soluții pentru coexistență. Conferința le oferă astfel nu doar acces la informații științifice, ci și posibilitatea de a contribui cu propriile idei la discuțiile despre viitorul relației dintre oameni și fauna sălbatică’, a mai transmis sursa citată.
Programul cuprinde și vizite la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane, la Rezervația Naturală Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, precum și la Băile Bálványos și zona vulcanică Ciomad.
În ultima zi sunt programate expoziții fotografice, ateliere și discuții despre relația dintre oameni și natură, proiecțiile documentarelor ‘Backyard Bears of Transylvania’ și ‘Animal Hustlers’, precum și o prezentare de produse ale producătorilor locali.
Organizatorii au menționat că alegerea stațiunii Băile Tușnad este legată de experiența locală în gestionarea coexistenței cu urșii.
‘Băile Tușnad este un oraș în care coexistența dintre oameni și urși face parte din realitatea cotidiană, iar în ultimii ani aici au fost dezvoltate numeroase inițiative de prevenție, educație, monitorizare și implicare comunitară. Una dintre sesiunile de proiect din acest an pornește chiar de la experiența municipiului Băile Tușnad și analizează modul în care diferitele măsuri – precum gestionarea deșeurilor, gardurile electrice sau intervențiile privind fauna sălbatică – pot fi integrate într-un sistem local funcțional de coexistență’, mai transmite sursa citată.
Organizatorul principal al conferinței, biologul Imecs István, de la Asociația Project Bag, a subliniat că ideea proiectului TusnadEcoBear a fost conturată în primăvara anului 2021,ca inițiativă civică locală și de atunci conferința și modelul de bune practice din Băile Tușnad, privind conviețuirea dintre oameni și urși, au devenit cunoscute la nivel internațional.
‘O parte importantă a inițiativei noastre este menținerea și dezvoltarea unei platforme științifice în care întrebările, opiniile diferite și dialogul argumentat își au locul. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care nu se feresc de dezbateri, dar stau departe de certuri. Între timp, ni s-au alăturat parteneri de specialitate, iar echipa Project Bag s-a dezvoltat la rândul ei. Membrii noștri lucrează activ în cercetare, educație, turism și prevenirea pagubelor. Toate aceste activități au un scop comun: îmbunătățirea calității vieții comunității locale și prevenirea conflictelor dintre oameni și urși. În asta credem, iar Băile Tușnad arată o direcție de urmat’, a declarat Imecs István, citat în comunicatul de presă.
La rândul său, reprezentanta WWF- România, Carmen Pădurean, a punctat că această conferință ‘creează un spațiu de dialog și colaborare între specialiști, autorități, organizații și comunități, favorizând schimbul de cunoștințe, dezvoltarea de proiecte comune și consolidarea rețelelor profesionale necesare pentru identificarea unor soluții eficiente și durabile’.
În cadrul aceleiași inițiative este organizat și TusnadEcoBearFest, un eveniment distinct, dedicat publicului larg, în special copiilor. Festivalul, care va avea loc în sala de sport din Băile Tușnad, în zilele de 22 și 23 octombrie, propune activități interactive despre urși sau berze, cursuri de prim ajutor sau diverse jocuri. Deoarece locurile sunt limitate, participarea se face exclusiv pe bază de programare prealabilă, iar fiecare grup trebuie să fie însoțit de cel puțin un adult.
Conferința este organizată cu sprijinul mai multor parteneri naționali și internaționali, prin diverse proiecte dedicate conservării naturii și educației pentru mediu.

