Aproximativ 4.000 de dosare de pensii internaționale se află în plată la Casa Județeană de Pensii (CJP) Harghita, iar numărul solicitărilor este în creștere de la an la an, arată datele prezentate luni, în ședința Colegiului Prefectural, de directoarea instituției, Vezsenyi Melinda.
Potrivit sursei citate, în anul 2023 au fost înregistrate 1.396 de cereri, în 2024 numărul acestora a crescut la 1.516, iar în 2025 au fost depuse 1.389 de solicitări.
În anul 2026 au fost înregistrate deja peste 800 de cereri, a mai arătat Vezsenyi Melinda.
Cele mai multe solicitări sunt depuse de persoane care au locul de ședere obișnuită în Ungaria, dar și de persoane cu domiciliul stabil în județul Harghita și care au au realizat stagii de cotizare și în alte țări.
Datele făcute publice de instituție arată că în perioada analizată cele mai numeroase au fost cererile ce vizează pensia pentru limită de vârstă, urmate de solicitări pentru confirmarea stagiului de cotizare, cereri pentru pensie de invaliditate și pentru pensie de urmaș.
Totodată, au mai fost înregistrate solicitări privind modificarea drepturilor de pensie, aplicarea dublului calcul, schimbarea categoriei de pensie sau anularea dreptului stabilit.
În acest moment 3.314 pensii sunt plătite către beneficiari stabiliți în afara României.
Vezsenyi Melinda a precizat că activitatea Compartimentului Pensii Internaționale din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) Harghita s-a dublat în ultimii ani, fiind întâmpinate dificultăți în respectarea termenului legal de soluționare, care este de șase luni, din cauza dosarelor incomplete.
”Ne confruntăm cu dificultăți în ceea ce privește rezolvarea cererilor intrate, întrucât documentațiile primite din alte țări nu sunt complete, de multe ori nu corespund cerințelor legale din România, astfel, în majoritatea cazurilor, trebuie solicitate completări, activitatea compartimentului fiind astfel supraîncărcată raportat la numărul de personal existent”, a precizat directoarea Casei Județene de Pensii Harghita.
Aceasta a prezentat și prevederile din regulamentele europene și acordurile internaționale în vigoare, care arată că persoanele care au desfășurat activități profesionale în România și în alte state membre pot solicita acordarea drepturilor de pensie atât potrivit legislației în vigoare din țara noastră, cât și potrivit legislației celuilalt stat membru implicat.


