Comunitatea românească din Miercurea-Ciuc a marcat, miercuri seara, Ziua Universală a Iei printr-un eveniment care a avut loc la Muzeul Oltului și Mureșului Superior, desfășurat sub mottoul ‘IA și fotografIA’.

Manifestarea, organizată de Grupul Șezătoare la Miercurea-Ciuc, a inclus vernisarea unei expoziții cu fotografii realizate de-a lungul anilor în cadrul proiectului ‘Ia românească ne inspiră’, dedicat păstrării tradițiilor și obiceiurilor românești.
Inițiatoarea Grupului ‘Șezătoare la Miercurea-Ciuc’, Alexandra Țifrea, a declarat presei că, în ultimii peste zece ani, numeroase femei din oraș au început să își coasă propriile ii, inspirându-se din modele vechi și păstrând, în acest fel, motivele tradiționale autentice.

Totodată, copiii și tinerii învață cusături tradiționale atât în cadrul șezătorilor, cât și la activități organizate în școli sau la Centrul Cultural ‘Miron Cristea’ din municipiu.
‘Ceea ce mă bucură pe mine este că și copiii au început să învețe și să coasă cusături tradiționale și atunci am speranța că, așa cum acum 40 de ani am început și eu să cos, și cei mici vor deprinde arta cusutului și că, peste 40 de ani, vor mai fi femei care să coasă motivele tradiționale românești’, a declarat Alexandra Țifrea.
Organizatorii au ales Muzeul Oltului și Mureșului Superior ca gazdă a evenimentului, întrucât aici a fost vernisată recent expoziția ‘1001 Aparate și Accesorii Foto. O scurtă istorie a fotografiei românești’, în cadrul căreia se regăsesc și imagini vechi cu femei îmbrăcate în port tradițional, specific regiunilor din care proveneau.

Muzeografa Florin Bănică, de la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea-Ciuc, a declarat presei că sărbătoarea dedicată iei românești coincide cu cea a Sânzienelor, care are o tradiție veche legată de fertilitate, recolte și puterea vindecătoare a plantelor.
Referindu-se la cămașa tradițională din Harghita, aceasta a precizat că se înscrie în tiparul cămășii încrețite la gât, având influențe atât din Transilvania cât și din Moldova, ‘în ceea ce privește ornamentația, croiul, cromatica și distribuția elementelor decorative’.

Totodată, muzeografa a subliniat că românii din Harghita conștientizează tot mai mult valoarea iilor autentice și aleg să le păstreze și să le transmită generațiilor următoare.
De altfel, Florina Bănică a purtat, la rândul său, o ie moștenită de la familia soțului său.
Transformată cândva în față de pernă, aceasta a fost ulterior reconstituită și este păstrată acum cu grijă, pentru a fi lăsată moștenire.
‘Este deosebită. Încerc să o protejez și să nu o port atât de mult, pentru că vreau și eu, la rândul meu, să o dau mai departe’, a spus aceasta.
Printre participanții la eveniment s-a numărat și Maria Oltean, președinta Asociației pentru Promovarea Tradițiilor, Meșteșugurilor și Turismului din localitatea Livezi, care a vorbit despre eforturile depuse pentru păstrarea tradițiilor și portului popular.

În ultimii ani, Asociația a derulat numeroase proiecte culturale și a organizat activități dedicate copiilor și tinerilor.
Maria Oltean a arătat că portul popular continuă să fie purtat atât la evenimente religioase, cât și la manifestări culturale și școlare, iar comunitatea din Livezi încearcă să transmită copiilor respectul și dragostea pentru tradiții.
În opinia sa, fiecare ie poartă amintirea persoanei care a cusut-o și a momentelor în care a fost purtată.

‘Dacă port o cămașă veche, care știu că e făcută de bunica mea, simt ca și cum m-ar ține bunica în brațe. Dacă e una la care am lucrat eu, îmi amintesc de ce era în vremea aceea sau pentru ce am gândit-o. (…) De aceea, fiecare cămașă are o poveste. De la când ai gândit-o, când ai cusut-o și când ai purtat-o. Și dacă o dai și mai departe, e și mai bine’, a arătat Maria Oltean.
Prezent la eveniment, subprefectul Harghitei, Marius Țepeluș, a mărturisit că Ziua Iei este una dintre cele mai dragi sărbători, deoarece consideră că ia românească, cămașa tradițională, ‘reprezintă expresia cea mai sinceră a sufletului neamului nostru’.
El și-a exprimat bucuria că de peste zece ani la Miercurea-Ciuc se celebrează Ziua Iei, acesta fiind un moment care aduce comunitatea împreună și îi apropie pe oameni de rădăcinile lor.
Marius Țepeluș a vorbit cu emoție despre ia românească, transmisă din generație în generație, amintind că poartă cu drag o cămașă moștenită de la bunicul său și că îl încurajează și pe fiul său să poarte cămașa tradițională.
Potrivit subprefectului, 24 iunie este o zi cu o încărcătură aparte, în care se întâlnesc credința creștină și vechile tradiții populare, întărind legătura cu strămoșii.

‘E o zi în care toate poveștile din moștenirea noastră se deschid și sufletul nostru este cu atât mai înălțat pentru că se creează o legătură cu strămoșii noștri’, a evidențiat Marius Țepeluș.
Subprefectul a vorbit și despre importanța iei ca simbol identitar românesc, punctând faptul că fiecare cămașă tradițională poartă povești transmise din generație în generație.
‘Nu degeaba ia, cămașa populară românească, este inclusă în Patrimoniul Universal Imaterial UNESCO, pentru că e reprezentativă atât partea ei estetică, dar mai ales partea ei de spiritualitate. Pe toate cămășile sunt cusute istorii și povești ale neamului și ale poporului român. Cât e de frumos! Ce poate fi mai frumos și mai înălțător? Pentru că trebuie să spunem clar și răspicat: Ia românească este cel mai vechi simbol identitar al poporului român. Se pierde în vremuri imemoriale, de la cultura Cucuteni până în zilele noastre. O minune că s-a păstrat acest lucru!’, a mai spus subprefectul Marius Țepeluș.


