in ,

Harghita: Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 1.7 milioane de lei în primele nouă luni

Harghita: Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 1.7 milioane de lei în primele nouă luni

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat, până la 30 septembrie 2026, un număr de 447 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.701.500 de lei, arată bilanțul postat pe pagina de Facebook a instituției.

Conform sursei citate, în urma controalelor au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale principale, dintre care 14 avertismente și 66 de amenzi.

Totodată, comisarii de mediu au dispus 31 de sancțiuni complementare constând în suspendarea activității până la obținerea actelor de reglementare și două sancțiuni complementare privind desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.

În aceeași perioadă, Comisariatul Județean Harghita a înaintat trei sesizări către organele de cercetare penală. Una dintre acestea vizează realizarea unui proiect în perimetrul unei arii naturale protejate de interes comunitar, proiect care poate avea un impact semnificativ asupra ariei, fără reglementare și fără avizul administratorului.

Celelalte două sesizări au fost formulate pentru neaducerea terenului la starea inițială.

Cea mai mare parte a amenzilor a fost aplicată pentru lipsa actelor de reglementare necesare desfășurării unor activități autorizabile.

Pentru aceasta abatere au fost aplicate 35 de amenzi, în valoare totala de 984.000 de lei, se mai arată în bilanțul făcut public.

Alte sancțiuni au vizat gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, fiind aplicate nouă amenzi, în valoare de 206.500 de lei, realizarea unor proiecte fără actele de reglementare necesare- două amenzi, în valoare de 60.000 de lei -, precum și nerespectarea obligației de notificare a unor elemente noi apărute după emiterea autorizației de mediu -două amenzi, în valoare de 100.000 de lei.

Comisarii de mediu au mai aplicat patru amenzi, în valoare de 20.000 de lei, pentru nedepunerea la termen a declarației privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, o amendă de 40.000 de lei pentru neorganizarea unui punct de returnare a ambalajelor în cadrul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și o amenda de 50.000 de lei pentru nerealizarea unor măsuri impuse anterior.
De asemenea, au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru comerțul cu plante din flora sălbatică fără autorizație de mediu, o amendă de 6.000 de lei pentru transportul de material lemnos prin albia unui curs de apă și o amendă de 50.000 de lei pentru nefacilitarea controlului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Arsenal este echipa care va domina în anii următori, spune directorul executiv Richard Garlick

Fotbal: Arsenal este echipa care va domina în anii următori, spune directorul executiv Richard Garlick

Nazare: România este tot mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa

Nazare: România este tot mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa