in ,

Harghita: Membrii SANITAS continuă greva japoneză în spitale și unitățile DGASPC

Harghita: Membrii SANITAS continuă greva japoneză în spitale și unitățile DGASPC

Angajații din spitale și unitățile de asistență socială din Harghita, membri ai sindicatului SANITAS, continuă greva japoneză până la instalarea unui nou guvern cu care să poată fi reluate negocierile privind proiectul noii legi a salarizării.

Președinta SANITAS Harghita, Nyulas Emma, a declarat luni, pentru AGERPRES, că discuțiile purtate cu miniștrii interimari nu s-au concretizat într-o înțelegere privind modificarea proiectului de lege.

”S-a hotărât continuarea grevei până când va fi un guvern cu care se poate discuta despre acest proiect de lege a salarizării”, a declarat Nyulas.

Potrivit acesteia, în urma unei ședințe a Consiliului Național al Federației SANITAS, a fost înaintată către Curtea de Apel București o solicitare de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care să fie amânat procesul de adoptare a proiectului noii legi a salarizării.

Președinta SANITAS Harghita a semnalat mai multe probleme ale noului proiect de lege, inclusiv nivelul sporurilor, exprimându-și îngrijorarea față de eventualele reorganizări din sistem, despre care spune că provoacă nesiguranță în rândul angajaților.

Nyulas Emma a atras atenția că unitățile sanitare și cele de asistență socială se confruntă deja cu un deficit de personal, iar blocarea angajărilor pune presiune suplimentară asupra angajaților rămași în sistem, care se plâng că sunt obosiți.

Ea a mai menționat că sindicaliștii nu își doresc întreruperea activității, deoarece aceasta ar afecta pacienții și beneficiarii serviciilor sociale.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Brașov: Mezzosoprana Axelle Saint-Cirel, care a cântat ”La Marseillaise” la Olimpiada de la Paris – în închiderea stagiunii Filarmonicii

Brașov: Mezzosoprana Axelle Saint-Cirel, care a cântat ”La Marseillaise” la Olimpiada de la Paris – în închiderea stagiunii Filarmonicii

Deputatul Adrian Ciobanu: PNL să se întoarcă la motto-ul ”Prin noi înșine” și să respingă ingerințele externe

Deputatul Adrian Ciobanu: PNL să se întoarcă la motto-ul ”Prin noi înșine” și să respingă ingerințele externe