in ,

Harghita: Minus 3,7 grade Celsius la Miercurea-Ciuc; temperaturi sub zero și în alte zone ale județului

Harghita: Minus 3,7 grade Celsius la Miercurea-Ciuc; temperaturi sub zero și în alte zone ale județului

Temperaturile au coborât sub zero grade, miercuri dimineața, în mai multe localități din județul Harghita, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată la Miercurea-Ciuc, unde minima a ajuns la minus 3,7 grade Celsius.

Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, Halada Szilard, valori negative s-au înregistrat și la Joseni, unde temperatura minimă a fost de minus 1,8 grade, precum și la Toplița, unde au fost minus 1,7 grade Celsius.

La Odorheiu Secuiesc, temperatura minimă a fost de 2,1 grade, în timp ce la stația montană de la Bucin minima a fost tot pozitivă, de 2,8 grade Celsius.

Minimele au fost înregistrate între orele 6:00 și 7:00, la răsăritul soarelui, în condiții de vreme stabilă, presiune atmosferică ridicată și inversiune termică.

În zonele în care temperaturile au coborât sub zero grade a căzut și brumă.

Halada Szilard a mai precizat că temperaturile sunt mai scăzute decât valorile medii ale perioadei, însă nu reprezintă recorduri.

Este pentru a doua oară în această toamnă când se înregistrează valori negative în Harghita, după ce în noaptea de 27 spre 28 septembrie, la stația meteo Miercurea-Ciuc, a fost consemnată o minimă de -1,5 grade Celsius.

Pentru următoarea săptămână, meteorologii prognozează în continuare vreme stabilă, relativ frumoasă în timpul zilei, dar cu dimineți reci, fiind așteptate temperaturile negative, comparative cu miercuri dimineața.

De asemenea, se va înregistra și brumă.

La Miercurea-Ciuc, furnizarea încălzirii în sistem centralizat a început în cartierele unde asociațiile de locatari au solicitat acest lucru.

Directoarea Societății de Gospodărire Comunală GOSCOM Miercurea-Ciuc, Biro Hajnalka, a transmis, pentru AGERPRES, că în următoarele zile este posibil ca agentul termic să se furnizeze în tot orașul, cu program de trei-patru ore, dimineața și seara.

Foto: GINA ŞTEFAN / AGERPRES

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bușoi: România continuă să susțină importanța gazelor naturale și creșterea producției interne

Bușoi: România continuă să susțină importanța gazelor naturale și creșterea producției interne

Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor

Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor