Patru trasee de cicloturism au fost desemnate în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, pentru creșterea siguranței turiștilor și protejarea habitatelor naturale, administrația parcului montând aproximativ 200 de indicatoare pentru marcarea rutelor.
Directorul Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat miercuri pentru AGERPRES că măsura a fost luată în contextul în care numărul bicicliștilor a crescut foarte mult în ultimii ani.
Traseele au fost desemnate în urma consultărilor cu reprezentanții Serviciului Public Salvamont Harghita și cu membrii comunității de cicliști, fiind stabilite rute în principal pe foste drumuri forestiere, a căror lățime permite deplasarea în condiții de siguranță sporită.
‘Noi am desemnat aceste trasee conform legislației și după ce am văzut că este și o cerere de la turiști ca aceste forme de turism, inclusiv turismul pedestru, pe trasee, să se deruleze în siguranță’, a explicat Hegyi Barna.
El a menționat că au existat situații în care turiștii care urcau pe jos spre Piatra Singuratică au fost nevoiți să evite bicicliștii care coborau, iar unii cicliști au sesizat faptul că s-au întâlnit cu urși pe traseu sau cu câini aflați în apropierea stânelor.
Conform sursei citate, printre rutele desemnate se numără un traseu care pornește din zona Lacului Roșu și continuă către Poiana Albă, apoi spre Bălan, și altul care continuă din Poiana Albă spre Vârful Pângărați, până la Gheorgheni. De asemenea, o altă rută pornește tot din Lacu Roșu, urcă pe lângă Muntele Ghilcoș și coboară în satul Bicăjel, iar de acolo continuă prin satul Trei Fântâni și Șaua Tarcău, până în orașul Bălan.
Potrivit directorului Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, aceste trasee au fost desemnate în așa fel încât să traverseze parcul sau să se afle în apropierea acestuia.
Pentru identificarea rutelor au fost montate aproximativ 200 de indicatoare cu litera ‘C’, de culoare roșie, precum și marcaje suplimentare în punctele în care se schimbă direcția.
Hegyi Barna a punctat faptul că accesul cu bicicleta nu a fost interzis în întregul parc național, însă cicliștii trebuie să folosească traseele desemnate întrucât în alte zone pot fi expuși unor riscuri, în special în apropierea stânelor și a zonelor în care a fost identificată prezența urșilor, iar deplasarea în afara rutelor stabilite poate afecta habitatele naturale.
Până în prezent, turiștii surprinși circulând cu bicicleta pe trasee care nu au fost desemnate în acest scop au fost avertizați verbal, fără să fie aplicate amenzi, a precizat directorul.
Acesta a atras atenția și asupra extinderii utilizării bicicletelor electrice, care permit atingerea unor viteze mari și accesul rapid în zone montane sensibile.
Hegyi Barna a subliniat că circulația în afara traseelor stabilite poate contribui la degradarea solului, la formarea ogașelor și ravenelor și la afectarea vegetației.
‘Avem în vedere protejarea naturii, care implică și protejarea solurilor foarte superficiale în aceste zone. Deci, pe vârf de munte, solul de 2-3 cm se formează în sute de ani, inclusiv vegetația care este în aceste soluri. (…) Am văzut în parcurile naționale din străinătate că cicliștii urcă în vârf de munte și de acolo coboară, și deja s-au format ogașe, ravene, s-au produs forme de eroziune. Și cei de la parcurile naționale trebuie să pună garduri și bariere ca să oprească acest fenomen. Are și un efect negativ, trebuie să avem în vedere acest lucru’, a arătat directorul parcului.
Acesta a mai explicat că exploatările forestiere nu sunt premise pe aproximativ 75% din suprafața Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, iar activitățile turistice trebuie organizate astfel încât să nu perturbe procesele naturale și biodiversitatea.
‘Asta e primordial într-un parc național și după aceea vin formele de turism care sunt agreate într-o arie protejată și reglementate’, a menționat Hegyi Barna.
În paralel, administrația parcului lucrează la desemnarea unui traseu de turism hipic, care urmează să traverseze întreaga arie protejată.


