Schimbările climatice au efecte tot mai vizibile în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde unele izvoare au secat definitiv, stratul de zăpadă este prezent în perioade mult mai scurte, iar pădurile de molid se retrag spre altitudini mai mari, arată informațiile transmise AGERPRES de directorul parcului, Hegyi Barna.
‘În ultimii 10 ani au secat izvoare care nu au mai revenit niciodată. Au mai fost înainte ani secetoși, când a dispărut izvorul și apoi a revenit. Dar acum sunt o mulțime de izvoare care au secat definitiv, ceea ce înseamnă că pânza freatică nu mai e la fel’, a declarat Hegyi Barna.
O altă schimbare importantă se observă în timpul iernii, când stratul de zăpadă persistă tot mai puțin.
Dacă, în trecut, stratul de zăpadă putea fi prezent din noiembrie până la sfârșitul lunii martie, acum acesta se formează, de regulă, în ianuarie-februarie și se menține până la sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, sezonul de schi este tot mai scurt, fapt care a dus la scăderea ‘presiunii’, din partea celor care doreau să construiască pârtii de schi în parcul național, întrucât acestea nu mai sunt rentabile.
Potrivit directorului parcului, schimbările sunt vizibile și în păduri, unde molidul migrează spre altitudini mai mari.
Lipsa precipitațiilor afectează capacitatea arborilor de a produce rășină, prin care se apără de insectele dăunătoare și aceștia devin vulnerabili.
‘Dacă nu sunt suficiente precipitații, arborii nu pot să producă destulă rășină, deci sunt atacați de insecte și mor. De obicei, ‘dușmanul’ cel mai mare al acestor insecte este o iarnă lungă și rece sau o primăvară capricioasă, cu ploi mai reci. Acești factori limitează răspândirea insectelor. Ori, aceste fenomene au urcat la altitudini mai înalte’, a spus Hegyi Barna.
El a adăugat că în zonele afectate de doborâturi de vânt, unde pădurea se regenerează natural, încep să apară treptat păduri de amestec, cu fag și brad, care sunt mai rezistente.
De asemenea, în Cheile Bicazului au fost observate uscări pe suprafețe mari ale unor păduri de pini, favorizate de temperaturile ridicate care încălzesc rocile și care, la fel ca în cazul molizilor, afectează capacitatea de apărare a arborilor împotriva insectelor și ciupercilor.
În ceea ce privește fauna, Hegyi Barna a precizat că administrația parcului nu efectuează cercetări care să permită identificarea unor modificări clare de comportament sau a apariției unor specii noi.
El a subliniat însă că, în comparație cu alte regiuni ale țării, zona în care se află Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș se află încă într-o situație relativ bună.
Cele mai mari îngrijorări pentru administrația parcului le reprezintă incendiile forestiere, cu precădere în perioadele secetoase.
‘Tot timpul, în fiecare vară, când sunt perioade secetoase și auzim că sunt incendii forestiere, suntem îngroziți. (…) Asta este o spaimă și ne gândim în fiecare vară când este seceta sau perioade îndelungate fără ploi, să nu cumva să se întâmple. Pentru că, la noi, majoritatea reliefului este accidentat. Și dacă se întâmplă ceva, incendiul se poate stinge numai cu avionul. (…) Sunt zone greu accesibile unde, prinde pietre, s-au acumulat rădăcini uscate, material lemnos mort, ace de pin. Și acelea ard’, a spus directorul parcului.
La rândul său, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane din Miercurea-Ciuc, dr. ing. Szép Robert, a explicat, pentru AGERPRES, că zonele montane se numără printre cele mai sensibile ecosisteme naturale la schimbările climatice, ale căror efecte se resimt atât asupra atmosferei, solurilor și resurselor de apă, cât și asupra biodiversității.
‘Dacă ar fi să facem o scurtă perspectivă științifică, putem să spunem că acestea sunt printre cele mai sensibile ecosisteme naturale la schimbări climatice și modificările se manifestă simultan în atmosferă, biosferă, hidrosferă, pedosferă etc. În zonele montane, ceea ce simțim cu toții este creșterea temperaturii aerului și faptul că, de multe ori, în zonele acestea montane, creșterea temperaturii aerului este chiar mai accentuată decât în zonele extracarpatice sau în zonele mai joase ale țării’, a subliniat Szép Robert.
Totodată, unul dintre cele mai importante aspecte este modificarea regimului nival, adică reducerea cantității de precipitații sub formă de zăpadă, fenomen care afectează rezervele de apă care se infiltrează în sol și contribuie la scurtarea perioadelor în care, primăvara, se înregistrează debite ridicate ale cursurilor de apă.
Cercetătorul a punctat faptul că reducerea umidității solului, combinată cu creșterea temperaturilor, influențează inclusiv procesele de îngheț-dezgheț, eroziunea și stabilitatea versanților.
De asemenea, din cauza schimbările climatice, au început să apară și în zonele montane fenomene meteorologice extreme.
‘Observăm cu toții faptul că s-a modificat regimul precipitațiilor și fenomenelor extreme. Din păcate, avem fenomene extreme chiar și în interiorul arcului capatic. Dacă până acum 10-15 ani ne consideram cumva feriți de aceste fenomene, se poate vedea că avem fenomene extreme chiar și în zonele acestea intramontane’, a punctat directorul ICDCRM.
În același timp, schimbările climatice afectează vegetația și biodiversitatea montană. Unele specii își mută arealul spre altitudini mai mari, perioada de vegetație începe mai devreme, iar speciile invazive se extind.
O altă problemă semnalată de specialist este degradarea zonelor umede și a turbăriilor.
În opinia directorului ICDCRM, adaptarea la schimbările climatice trebuie să înceapă cu un management sustenabil al resurselor de apă și cu refacerea capacității naturale a bazinelor hidrografice de a reține apa.
Printre măsurile propuse se numără restaurarea zonelor umede și a turbăriilor degradate, reducerea scurgerii rapide a apelor pluviale, refacerea vegetației degradate și monitorizarea debitelor minime și a rezervelor de apă subterană.
În ceea ce privește pădurile montane, Szép Robert consideră importantă promovarea pădurilor mixte, ‘cu o diversitate structurală și genetică ridicată’, precum și favorizarea regenerării naturale acolo unde condițiile permit.
‘Cred că favorizarea regenerării naturale, acolo unde condițiile permit, trebuie să fie pusă în operă, și reducerea vulnerabilități monoculturilor de molid. Noi avem o problemă, în multe zone carpatice, cu această monocultură de molid, la care ar trebui încetul cu încetul să renunțăm’, a subliniat cercetătorul.
El a mai amintit și că, pentru conservarea biodiversității, este nevoie de menținerea conectivității ecologice între etajele altitudinale, dar și de adaptarea managementului ariilor naturale protejate la schimbările climatice.
