in ,

Harghita: Zonele cu tufișuri și vegetație deasă din Odorheiu Secuiesc, curățate pentru a descuraja prezența urșilor

Harghita: Zonele cu tufișuri și vegetație deasă din Odorheiu Secuiesc, curățate pentru a descuraja prezența urșilor

Zonele cu tufișuri și vegetație deasă de pe domeniul public din Odorheiu Secuiesc sunt curățate în această perioadă pentru a descuraja prezența urșilor, care își găseau acolo locuri în care să se ascundă.

Purtătoarea de cuvânt a Primăriei Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că angajații Direcției Tehnice și persoanele care primesc ajutor social lucrează la curățarea terenurilor aflate pe domeniul public.

De asemenea, sunt îndemnați să se alăture inițiativei și locuitorii care au terenuri private cu vegetație abundentă.

De altfel, proprietarii de terenuri sau cei care au terenuri închiriate în intravilan sunt obligați, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Odorheiu Secuiesc, să își mențină terenurile îngrijite, în contextul în care arbuștii și vegetația înaltă pot să ofere adăpost pentru animalele sălbatice.

Potrivit sursei citate, recent a fost curățat un teren public, aflat pe strada Rozei, inclusiv malurile pârâului Varga, unde un pui de urs se ascundea frecvent. La acțiune au participat și locuitori ai orașului. Totodată, au fost tăiați de pe domeniul public și pomi fructiferi care puteau să atragă urșii aflați în căutare de hrană.

Aceste măsuri fac parte dintr-o strategie a autorităților locale de rezolvare a problemei urșilor, a căror prezență în apropierea zonelor locuite a devenit tot mai frecventă.

‘Numărul urșilor rămâne ridicat, iar alertele primite din partea populației sunt frecvente, motiv pentru care intervenim de fiecare dată la fața locului. În ultima perioadă am efectuat și lucrări de curățare a mai multor zone cu tufișuri și cu vegetație deasă, care pot oferi adăpost animalelor sălbatice în apropierea zonelor locuite. În același timp, cadrul legislativ actual lasă autorităților locale un spațiu de manevră relativ limitat. Din acest motiv, încercăm să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție și să identificăm soluții adaptate realităților locale pentru a completa posibilitățile oferite de lege, astfel încât să putem crește cât mai eficient siguranța comunității’, a declarat Zörgő Noémi, pentru AGERPRES.

În luna iulie, la dispeceratul Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita s-au primit 11 apeluri, prin numărul de urgență 112, care semnalau prezența unor urși în Odorheiu Secuiesc.

În majoritatea cazurilor, animalele au fost alungate către zona împădurită, iar într-un singur caz echipa de intervenție a decis extragerea unui exemplar.

De asemenea, numeroase apeluri privind prezența urșilor se primesc și la Poliția Locală din municipiu.

Pentru rezolvarea acestei probleme, autoritățile din Odorheiu Secuiesc s-au inspirat din experiența orașului Băile Tușnad, care a devenit un model național de gestionare a conflictelor dintre om și urs.

Acest succes se datorează unui set complex de măsuri implementate de o echipă mixtă, formată din experți și autorități locale, care cuprinde monitorizare detaliată a exemplarelor, intervenții directe, inclusiv relocări sau extrageri, dacă situația a impus-o, eliminarea pomilor fructiferi, dar și curățarea zonelor verzi unde urșii se ascundeau, achiziționarea unor containere speciale pentru deșeuri la care urșii să nu aibă acces, dar și educarea populației.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prototip realizat de un student de la TUIASI, cu 260 lei, cu aplicații în industrie și selectarea inteligentă a deșeurilor (FOTO/VIDEO)

Prototip realizat de un student de la TUIASI, cu 260 lei, cu aplicații în industrie și selectarea inteligentă a deșeurilor (FOTO/VIDEO)

Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile

Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile