Heliport încuiat, pacienți în pericol: Deputatul USR, Radu Miruță, cere explicații autorităților din Gorj

El mai afirmă că de 12 ani acest heliport este nefuncţional pe timp de noapte pentru că îi lipsesc nişte „luminiţe”, balizajul corespunzător.

Deputatul USR de Gorj Radu Miruţă a relatat pe pagina sa de Facebook că luni, la Târgu Jiu, ”ambulanţa cu o urgenţă medicală care necesita transfer cu elicopterul nu a putut intra pe herliport, pentru că porţile erau încuiate”.

”Şi pilotul, şi ambulanţierul au căutat levier şi patent să spargă lacătul, dar n-au reuşit / n-au găsit. Într-un final, a ”sărit” elicopterul gardul pentru a ajunge la salvare”, afirmă deputatul USR.

El califică situaţia ca ”inadmisibilă” şi cere Primăriei Tg. Jiu, Consiliului Judeţean Gorj şi conducerii SJU Târgu Jiu să clarifice de îndată cine este responsabil şi să anunţe public nişte măsuri drastice.

”De 12 ani acest heliport este nefuncţional pe timp de noapte pentru că îi lipsesc nişte „luminiţe”, balizajul corespunzător. În 2020 am început colecta publică, în 2021 şi 2022 am depus proiect de lege în Parlament care a fost respins. În 2023, Primăria Tg. Jiu a uitat să îşi prelungească propria autorizaţie şi toate documentele succesive şi-au pierdut valabilitatea pentru că fuseseră obţinute în baza unei autorizaţii care expirase. Pe timp de noapte se moare că n-avem luminiţe. Pe timp de zi se moare de incompetenţă”, notează Miruţă, prezentând imagini.

Ministrul Economiei anunţă că a fost activat mecanismul de sprijin european pentru Salina Praid: Am transmis Comisiei Europene lista de specialişti şi echipamente tehnice necesare. Nu ne permitem să repetăm erorile din trecut, făcute la nivel local

Procurorii au dat de o fraudă masivă în învățământ: Tun de milioane de lei din banii copiilor; o femeie ‘a spart’ banii a zeci de școli