Partidul Libertăţii din Austria (FPO), care a câştigat pentru prima oară alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, negociază în prezent cu conservatorii pentru a forma un guvern şi a obţine cancelaria în premieră.
„Vom construi Austria noastră ca o fortăreaţă cu cereri de azil respinse, avize de expulzare şi zboruri charter” pentru migranţi, a declarat şeful FPO în faţa unei mulţimi la Vosendorf (Austria Inferioară).
„După părerea noastră, azilul înseamnă protecţie foarte aproape de regiunea în criză” şi nu „migraţie deghizată a persoanelor, bilet de intrare în sistemul social şi acces la cetăţenie”, a adăugat el, conform Agerpres.
Estimând că numărul cererilor de azil depuse în ultimii ani este „prea ridicat”, el a apreciat că şi în acest domeniu Austria are „nevoie de un zero, ca şi la deficitul zero”.
În acelaşi discurs, Herbert Kickl a reluat temele „îndrăgite” ale ultraconservatorilor precum familia tradiţională, pledând pentru o „revenire la două sexe”, „familiile noastre” fiind „compuse din mamă, tată şi copii”.
Austria a deschis pentru toţi dreptul la mariaj şi la adopţie în 2019.
Comparând Uniunea Europeană care desfăşoară un „comunism climatic” cu „URSS şi marile sale planificări”, el a adus un omagiu generaţiei de după război care a reconstruit Austria „aflată în cea mai mare mizerie”.
Herber Kickl estimează că generaţia sa are obligaţia să transmită celei următoare „prosperitatea” pentru care ea a „muncit dur”.