Conducerea clubului german de fotbal Hoffenheim l-a concediat luni pe antrenorul Pellegrino Matarazzo, ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din ultimul timp ale echipei, scrie DPA.
Hoffenheim, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a remizat în deplasare cu FC Augsburg, 0-0, duminică, în etapa a 10-a din Bundesliga, şi a ajuns pe locul 15 în campionat cu doar două victorii. În Europa League, echipa are o singură victorie în patru întâlniri.
Gruparea a anunţat că banca tehnică va fi preluată provizoriu de secunzii Frank Frohling şi Benjamin Hubner, până va fi adus un nou antrenor principal.
„Decizia nu a fost una uşoară, mai ales că în ultimul timp am avut discuţii deschise şi sincere cu antrenorul Matarazzo”, a spus directorul sportiv Andreas Schicker. „Cu toate acestea, mai mulţi factori ne-au determinat să punem punct colaborării noastre. Nu doar faptul că în campionat avem doar 9 puncte în zece etape, dar am observat şi o inconsistenţă a jucătorilor, o lipsă de performanţă”, a adăugat acesta.
Conform presei sportive din Germania, favorit pentru a prelua ca antrenor principal echipa ar fi tehnicianul echipei austriece Sturm Graz, Christian Ilzer (47 ani).
Hoffenheim este a doua echipă din Bundesliga care se desparte de antrenor în acest sezon, după Bochum, care a renunţat la serviciile lui Peter Zeidler şi l-a înlocuit cu Dieter Hecking.
FCSB va întâlni pe Hoffenheim pe 12 decembrie, în deplasare, în Europa League.