in ,

Hunedoara: Diplome de bacalaureat retrase, după ce numele liceului a fost scris greșit

Hunedoara: Diplome de bacalaureat retrase, după ce numele liceului a fost scris greșit

Opt diplome de bacalaureat emise de Colegiul Național ‘Iancu de Hunedoara, din municipiul Hunedoara, au fost retrase de la posesorii acestora după ce numele instituției de învățământ a fost scris greșit pe formularul tipărit, două litere fiind inversate într-un cuvânt.

Astfel, în cuvântul ‘Național’, au fost inversate literele ‘ț’ și ‘i’, forma finală tipărită pe diplome fiind ‘Naițonal’.

‘Au fost eliberate opt diplome, însă au fost refăcute încă de ieri (marți, n.red.), imediat ce a fost observată eroarea de scriere. Toți elevii au fost invitați, încă de aseară, să-și ridice diplomele corecte. A fost un incident pe care îl regretăm’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul general școlar al județului Hunedoara, Maria Ștefănie.

Potrivit acesteia, toate cele 129 de diplome care ar fi trebuit înmânate elevilor care au luat examenul de bacalaureat au fost verificate și tipărite, din nou.

Eroarea a fost asumată și de conducerea Colegiului Național ‘Iancu de Hunedoara’, care a precizat, într-un comunicat, că eliberarea diplomelor a fost oprită, marți, în aceeași zi fiind retipărite noile formulare, fără să fie afectat calendarul de înscriere la facultate al absolvenților.

Greșeala de tipărire a fost prezentată de către deputatul AUR Tiberiu Barstan, care a scris, pe pagina sa de Facebook, că situația i-a fost semnalată de mai mulți părinți și că printre elevii care au primit o diplomă scrisă greșit se află și fiica sa.

‘Nu doresc să transform această situație într-o dispută politică și nici să acuz persoane înainte de clarificarea tuturor împrejurărilor. Este însă firesc să solicităm explicații și, mai ales, o rezolvare rapidă, deoarece absolvenții au nevoie de diplome sau cel puțin de adeverințe corect întocmite pentru înscrierea la facultate. (…) În calitate de deputat de Hunedoara, solicit conducerii Colegiului Național ‘Iancu de Hunedoara’, Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și celorlalte instituții competente să comunice public cine este responsabil pentru verificarea și eliberarea acestor documente, cum a fost posibil ca eroarea să fie observată abia după înmânarea diplomelor, câte documente sunt afectate, care este procedura pentru retragerea și înlocuirea lor și în cât timp vor primi absolvenții actele corecte’, arată deputatul AUR, în postarea sa.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mișcarea pentru Reconstrucția României: Apel pentru o economie națională competitivă

Mișcarea pentru Reconstrucția României: Apel pentru o economie națională competitivă

Târgul de Sfântul Ilie, de vineri până duminică, la Muzeul Țăranului Român

Târgul de Sfântul Ilie, de vineri până duminică, la Muzeul Țăranului Român