O clădire abandonată, situată într-o zonă intens circulată a municipiului Deva, și care nu a fost folosită niciodată, va fi transformată într-un hub cultural printr-o investiție în valoare de 7 milioane de euro obținută de autoritățile locale prin Programul Regional Vest 2021-2027, a informat joi Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
‘Un spațiu care nu a fost niciodată folosit va deveni, în următorii ani, un loc în care oamenii se întâlnesc, învață și creează împreună. Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Deva au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ‘Reabilitarea Palatului Administrativ – Corp C – ConectArt Deva’, o investiție prin fonduri europene care transformă o clădire neutilizată din centrul municipiului Deva într-un HUB cultural și comunitar’, se arată într-un comunicat al ADR Vest, transmis AGERPRES.
Construcția clădirii, cunoscută ca fiind Corpul C al Palatului Administrativ, a fost începută în anii ’90, fiind încheiată, din punct de vedere structural, în 2012, dar nu a fost niciodată funcțională.
‘Transformarea Corpului C al Palatului Administrativ este un exemplu de cum o clădire abandonată poate deveni un loc util și relevant pentru comunitate. Viitorul HUB va contribui la revitalizarea zonei centrale și la creșterea calității vieții urbane din Deva, pentru că spațiul va deveni un loc activ, în care oamenii vor veni pentru evenimente, dar și pentru a petrece timp împreună’, a declarat Georgiana Radac, Directorul Direcției Generale Autoritate de Management PR Vest 2021-2027, citată în comunicatul ADR Vest.
Proiectul prevede transformarea Corpului C într-un spațiu modern, adaptat nevoilor actuale ale orașului, un loc în care vor avea loc activități culturale, educaționale și civice. Aici vor fi amenajate o sală multifuncțională pentru evenimente, spații educaționale, un laborator media și VR, zone pentru ONG-uri, o sală de dans, spații de muncă în comun și o cafenea comunitară.
Viitorul spațiu va găzdui evenimente culturale, ateliere pentru copii și tineri, precum și întâlniri ale comunității și inițiative locale. Funcțiunile ConnectArt au fost stabilite în urma consultărilor cu comunitatea locală – locuitori, organizații culturale, instituții educaționale și specialiști, arată ADR Vest.

Proiectul este gândit pentru toate categoriile de public, iar clădirea va fi amenajată astfel încât să poată fi folosită de cât mai mulți oameni. Vor exista trasee accesibile, lifturi, grupuri sanitare adaptate și soluții de orientare ușor de înțeles.
Pe termen lung, spațiul ConectArt Deva va funcționa ca un spațiu deschis colaborării între administrație, societate civilă, educație și sectorul cultural.
În acest proiect vor fi investiți aproape 7 milioane de euro, iar din această sumă peste 6,6 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, obținute prin componenta New European Bauhaus, din cadrul Programului Regional Vest.
Proiectul este estimat să fie finalizat până în septembrie 2029.


