Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent.
Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 2026 – iunie 2027. Bursele sunt acordate integral, indiferent de numărul zilelor de activitate didactică din fiecare lună.
‘Pentru studenții proveniți din medii socio-economice defavorizate, bursa socială constituie o formă esențială de sprijin financiar, contribuind la asigurarea stabilității necesare desfășurării activităților academice. În acest context, menținerea numărului de burse acordate reflectă preocuparea universității pentru susținerea parcursului educațional al studenților, în concordanță cu obiectivul național de prevenire și reducere a abandonului universitar’, transmite TUIASI prin intermediul unui comunicat de presă.
Aceeași sursă menționează că, în perioada octombrie – decembrie 2026, plata burselor sociale este asigurată integral din bugetul propriu. Începând cu luna ianuarie 2027, sumele aferente burselor sociale pentru perioada ianuarie – iunie 2027 vor fi decontate prin proiectul PEO ECHITATE.
‘Această modalitate de finanțare nu implică modificări pentru studenții beneficiari, cuantumul burselor fiind menținut pe întreaga perioadă de acordare. Măsurile implementate la nivelul TUIASI se înscriu într-un program național prin care peste 36.000 de studenți din instituțiile de învățământ superior beneficiază de burse sociale în cuantum de 925 de lei lunar, potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării și de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării’, precizează sursa citată.


