Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu prilejul unei manifestări științifice dedicate medicinei de urgență.
Potrivit acesteia, nivelul profesional al medicilor români este recunoscut la nivel internațional, iar experiența echipelor SMURD în intervențiile cu elicopterul sau în gestionarea accidentelor colective este apreciată în cadrul congreselor europene.
‘În medicina de urgență suntem la același nivel cu toate statele europene. Tot ceea ce prezentăm la manifestările științifice este foarte apreciat. Important este să îmbunătățim și comunicarea și vizibilitatea, să pregătim și tinerele generații așa cum am fost noi pregătiți: știință bună, teorie bună, practică în scopul salvării unor oameni aflați în situații critice’, a explicat prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași și coordonator SMURD în zona de Nord-Est.
Medicul a subliniat că specialitatea medicinei de urgență este una dintre cele mai dificile, iar cei care o aleg trebuie să fie pregătiți pentru un ritm de lucru intens și situații limită atât din punct de vedere fizic cât și emoțional.
‘Specialitatea este atractivă prin diversitatea ei, prin nivelul de performanță, dar, evident, este o specialitate care cere efort. Medicina de Urgență nu este o specialitate comună. Este o specialitate în care trebuie să muncești și fizic, să muncești și științific, dar trebuie să ai și putere atât emoțională cât și fizică, pentru că te întâlnești cu situații foarte grave’, a declarat dr. Diana Cimpoeșu.
Potrivit acesteia, medicina de urgențe predispune disponibilitate permanentă, inclusiv în perioadele în care ceilalți sunt în concediu sau își petrec fericiți sărbătorile alături de rude și prieteni.
‘Trebuie să fii dispus și să ai rezistență la efort, să fii dispus să îți dedici timpul gărzilor prelungite, intervențiilor în zilele de sărbătoare sau în perioadele de caniculă, să îți petreci weekendul în spital, să știi că zilele de concediu ți s-ar putea schimba pentru că e caniculă și e nevoie de mai multe echipaje în prespital și în spital, sau că de sărbători la Urgențe vin mult mai mulți pacienți’, a explicat dr. Cimpoeșu.
Conform medicului, în ciuda sacrificiilor, satisfacțiile profesionale sunt pe măsură.
‘Această specialitate este foarte frumoasă, foarte incitantă, aduce satisfacții și poți totodată să trăiești bucurii foarte mari atunci când pornești o inimă care s-a oprit sau poți salva un om care este într-o situație de comă sau de șoc iar după câteva zile sau săptămâni îl vezi că merge, vorbește și îți mulțumește. Partea mai dificilă trebuie să ți-o asumi’, afirmă medicul.
Dr. Diana Cimpoeșu a precizat că pentru a face față presiunii, un medic de urgență are nevoie atât de sprijinul colegilor cât și de înțelegerea familiei.
‘E nevoie să ai și un suport, un suport care vine în primul rând din echipă, din managementul unei echipe, dar și din suportul pe care fiecare medic de urgențe trebuie să îl aibă din partea familiei. O parte din familie este cea de la spital, cealaltă parte este cea de acasă. Aceasta din urmă trebuie să înțeleagă și să susțină. Nu întotdeauna ai parte de înțelegerea ambelor familii. Uneori poate fi dificil și ai nevoie de alte alegeri’, a spus Diana Cimpoeșu.
Medicul șef al UPU-SMURD Iași, dr Diana Cimpoeșu, spune că pregătirea continuă este esențială în medicina de urgență pentru ca pacienții din România să beneficieze de același nivel al îngrijirilor ca în marile sisteme medicale europene.
‘Este important în medicina de urgență, ca în orice altă specialitate medicală, să știm ce e nou și ce e important. Trebuie să învățăm cele mai noi ghiduri și să exersăm permanent partea practică’, a subliniat dr Cimpoeșu.
Potrivit acesteia, pacienții au așteptări tot mai mari, iar sistemul medical trebuie să răspundă acestor exigențe.
‘Oamenii își doresc să fie tratați în România așa cum sunt tratați în Franța, Belgia sau Marea Britanie’, a subliniat dr Diana Cimpoeșu.
Întrebată fiind ce trebuie făcut pentru reducerea aglomerației din unitățile de primire a urgențelor, dr Cimpoeșu a răspuns că soluția începe cu funcționarea eficientă a medicinei de familie și a ambulatoriilor, dar și cu educația populației.
‘În primul rând trebuie să avem celelalte porți deschise. Dacă un om știe că în comuna lui, în cartierul lui, medicul de familie este prezent, este foarte bun, este abordabil, disponibil, atunci în situații non-urgente se va duce acolo. Și cunosc foarte mulți medici de familie care pot asigura suportul pentru un pacient care are o urgență minoră sau este un caz non-urgent. Problema apare atunci când porțile sunt închise, când oamenii sunt trimiși de la un loc la altul și nu-și găsesc rezolvarea problemei. Și atunci ce fac? Ajung în Urgențe’, afirmă dr. Diana Cimpoeșu.
Ea a afirmat totodată că deși este vară, și a început perioada vacanțelor și concediilor, cei din medicina de urgență sunt foarte aglomerați.
‘Sunt foarte multe cazuri. Deși e vară avem foarte mulți pacienți cu infecții, avem foarte mulți pacienți oncologici. Evident, dacă structurile de ambulator ar fi disponibile sau ar fi cunoscute pacienților, pentru că unii nu știu unde trebuie să meargă, alții nu vor. Pentru cei care nu vor partea de educație, partea de informare în mass-media poate fi o soluție’, a punctat medicul.
‘Bineînțeles, e nevoie și de un pic de conștiință’, a subliniat dr. Cimpoeșu.
Ea a precizat că responsabilitatea supraaglomerării unităților de primire a urgențelor depinde și de responsabilitatea pacienților.
‘Dacă tu te duci și ocupi timpul, ocupi o targă, ocupi laboratorul, radiologia, CT, pentru o non-urgență, spunând la telefon ‘acum s-a petrecut’ deși știi foarte bine că durerea de spate e de un an și în acest timp puteau fi programate multe investigații sau măcar o vizită la medic, îi privezi de aceste resurse pe pacienții aflați cu adevărat în stare gravă’, a explicat dr Diana Cimpoeșu.
Conform acesteia, fiecare prezentare nejustificată în unitățile de primire a urgențelor consumă resurse care ar putea salva viața unui pacient aflat într-o situație critică.
‘Dacă tu păcălești sistemul, alți oameni au de suferit și se vor plânge că așteaptă. Așteaptă pentru că toată lumea vrea totul de la un sistem care este clar suprasolicitat. Pentru a fi mai bine este nevoie, pe de o parte, sunt modalități legate de oameni, de pacienți, care trebuie să înțeleagă că se pot adresa altor servicii medicale, și pe de altă parte, acelor servicii medicale să fie disponibile, să fie dispuse, să fie deschise, să fie cunoscute’, a conchis medicul.


