in

Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon

Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iași, a obținut distincția ‘The Most Advanced Design’ la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a anunțat, miercuri, instituția de învățământ superior.

Potrivit sursei citate, competiția a fost găzduită de congresul ISMCS 2026, cea de-a 32-a reuniune anuală a Societății Internaționale pentru Suport Circulator Mecanic (International Society for Mechanical Circulatory Support), organizată în perioada 21-24 octombrie.

Din echipa coordonată de dr. Alexandru Pleșoianu, fac parte studenți de la programele de licență și master, precum și doctoranzi ai UMF Iași, cu responsabilități complementare.

‘Heart Hackathon este o competiție internațională care reunește echipe studențești din universități de pe mai multe continente, cu obiectivul de a proiecta și construi un cord artificial total funcțional. Evaluarea anuală este realizată de un juriu internațional de ingineri, chirurgi cardiovasculari și specialiști în dispozitive de asistare circulatorie. Procesul cuprinde un raport preliminar, un raport final și prezentarea susținută în finala mondială.
Tema ediției 2026 a vizat eficiența energetică și reducerea dimensiunilor componentelor purtabile, cu obiectivul de a îmbunătăți mobilitatea, confortul și calitatea vieții pacienților’, transmite UMF Iași prin intermediul unui comunicat de presă.

Proiectul prezentat de studenții din cadrul MAVIS dezvoltă o platformă de cord artificial total concepută pentru a fi complet implantabilă, bazată pe trei direcții tehnice proprii. Prima este un motor radial fără lagăre mecanice, cu levitație magnetică și o singură piesă în mișcare. A doua privește utilizarea polimerului PEEK pentru carcasă și rotoare, în locul titanului folosit convențional, cu reducerea semnificativă a costurilor și a timpilor de fabricație. A treia direcție este sistemul de transfer energetic transcutanat ELSAH, care permite alimentarea prin piele și elimină necesitatea cablului percutanat, una dintre principalele surse de infecție și morbiditate la purtătorii de dispozitive de asistare circulatorie. Un canal pasiv de echilibrare asigură balanța dintre circulația sistemică și cea pulmonară, fără senzori sau control activ pentru această funcție.

‘Contribuția centrală a echipei la ediția din acest an este BabyHeart, derivatul pediatric și neonatal al platformei MAVIS. Arhitectura propusă este modulară: o unitate electromecanică universală, cu stator, rămâne aceeași pentru diferitele clase de pacienți, iar modulele hidraulice sunt interschimbabile. (…) Problema miniaturizării pediatrice este reformulată dintr-una de încadrare anatomică într-una de conectabilitate. Lucrările au inclus segmentarea imaginilor CT pe o cohortă pediatrică, modelare specifică pacientului și un set complet de documentație de inginerie de sistem conformă cu standardul ISO/IEC/IEEE 15288. Cercetările privind compatibilitatea anatomică a BabyHeart au fost prezentate și în volumul de rezumate al Congresului ESAO 2026, publicat în The International Journal of Artificial Organs’, transmite UMF Iași, prin intermediul unui comunicat de presă.

Distincția obținută la Suzhou se adaugă premiilor ‘The Most Advanced Design’ primite de echipă la finalele mondiale de la Dallas, în 2023, și Utsunomiya, în 2024. În 2025, proiectul a fost prezentat la Expoziția Universală de la Osaka, unde echipa MAVIS a realizat demonstrații ale prototipului BabyHeart în Pavilionul României, în cadrul săptămânii tematice dedicate sănătății și stării de bine.

Pentru anul următor, echipa studenților ieșeni are în vedere calibrarea standului de testare hidraulică, avansarea către testele de hemoliză, extinderea protecției celui de-al doilea brevet prin procedura internațională PCT și pregătirea testării pe model animal.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat

Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat

Ștefan-Radu Oprea a preluat mandatul de la Apărare; priorități – consolidarea securității la Marea Neagră și operaționalizarea hubului de securitate

Ștefan-Radu Oprea a preluat mandatul de la Apărare; priorități – consolidarea securității la Marea Neagră și operaționalizarea hubului de securitate