in ,

Iași: Mii de persoane, la Gala în aer liber a Operei Naționale din Iași

Iași: Mii de persoane, la Gala în aer liber a Operei Naționale din Iași

Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seara, în Parcul Teatrului din Iași, la cea de-a XV-a ediție a Galei ‘Magia serii în sunet și lumină’, organizată de Opera Națională Română din Iași (ONRI).

Spectatorii au putut urmări gratuit un program susținut de Orchestra, Corul și Baletul ONRI, alături de soliștii instituției.

‘ ‘Magia serii’ este unul dintre evenimentele care au devenit parte din identitatea Operei Naționale Române din Iași. Ne bucurăm că și în acest an am putut să aducem muzica de operă în mijlocul ieșenilor și că publicul a răspuns într-un număr atât de mare. Faptul că parcul a fost plin și că oamenii au venit în număr atât de mare să îi asculte pe artiștii noștri este pentru noi cea mai frumoasă confirmare’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul ONRI, tenorul Andrei Fermeșanu.

Programul a cuprins arii și fragmente din opere semnate de Handel, Gluck, Mozart, Donizetti, Bellini, Gounod, Verdi, Ceaikovski, Massenet, Puccini și Wagner. Printre momentele serii s-au numărat ‘Casta Diva’ din ‘Norma’, ‘Pourquoi me reveiller’ din ‘Werther’, aria din ‘Rusalka’ și fragmente din ‘Otello’. La pupitrul dirijoral s-a aflat Vladimir Lungu.

Gala ‘Magia serii în sunet și lumină’ a fost completată de momente de balet, jocuri de lumini, iar publicul a rămas până la final în Parcul Teatrului pentru a urmări spectacolul de artificii.

‘Această Gală a avut și o semnificație specială pentru instituția ieșeană, care marchează în acest an 70 de ani de la înființare. Am avut o seară în care orchestra, corul, baletul și soliștii ONRI au fost împreună în fața publicului, într-un spectacol construit din pagini importante ale repertoriului liric și universal. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au făcut ca această seară să fie una memorabilă’, a declarat Andrei Fermeșanu.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș: O persoană a suferit un atac de panică, în urma unui incendiu

Mureș: O persoană a suferit un atac de panică, în urma unui incendiu

Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)

Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)