Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil.
Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
‘La finalul acestor zile binecuvântate, întreg Iașiul rămâne cu imaginea acestui pelerinaj impresionant cu peste 200.000 de credincioși care s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva, alături de alte câteva zeci de mii de oameni care au participat la celelalte momente liturgice și duhovnicești ale acestei sărbători de la mijloc de octombrie de la Iași’, a declarat preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor.
Din această seară, credincioșii care vor să se închine la moaștele Sfintei Parascheva pot veni oricând la baldachinul care a fost așezat în interiorul sfântului lăcaș.
Din data de 8 octombrie, când a început pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei au venit aproximativ 250.000 de credincioși.
‘Am văzut o Românie în miniatură, o Românie frumoasă, a credinței, a evlaviei, a răbdării și a bunei cuviințe. O Românie în care oamenii de toate vârstele și din toate colțurile țării au venit cu speranțele, încercările, cu rugăciunile lor, găsindu-se împreună în această comuniune întru Sfințenie și nădăjduind regăsindu-se pe sine, pe Bunul Dumnezeu și pe Sfinții Săi’, a declarat preotul Lucian Apopei.
Acesta a subliniat, totodată, că fiecare dintre cei care au venit în pelerinaj în aceste zile la Catedrala Mitropolitană ‘a avut propriul drum, propria osteneală și propria rugăciune’.
‘Dar, dincolo de cifre, rămâne povestea fiecărui pelerin, rămâne bunicul care a venit cu nepotul, mama care s-a rugat pentru copilul ei, credinciosul care a mulțumit pentru o binefacere primită, și cel care a venit cu o durere pe care poate numai bunul Dumnezeu o cunoaște’, a subliniat preotul Lucian Apopei.
Prin efortul comun al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Alexandru cel Bun’ Bacău, manifestările s-au desfășurat în condiții de siguranță. Dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost constituit din efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Poliției Locale Iași, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov și al elevilor Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni.
‘Toate forțele implicate au acționat în sistem integrat pentru asigurarea ordinii publice, protejarea participanților și buna desfășurare a evenimentului. (…) Forțele de ordine au acționat preventiv, cu accent pe protejarea pelerinilor și pe prevenirea comportamentelor antisociale, intervenind ori de câte ori situația a impus-o’, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.
Conform sursei citate, pe parcursul pelerinajului au fost înregistrate 1.022 de cazuri medicale, iar 61 de persoane au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.
‘Cooperarea dintre structurile implicate și organizatori a făcut posibilă gestionarea eficientă a întregului dispozitiv de ordine și siguranță publică, oferind pelerinilor condiții de liniște și siguranță pe durata unuia dintre cele mai importante evenimente religioase din România’, mai transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.


