Studenții Universității Tehnice ‘Gh.Asachi’ Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum.
Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe baza unui concept arhitectural unitar, dezvoltat și adaptat particularităților fiecărei facultăți.

De asemenea, spațiile interioare au fost amenajate în holuri și zone comune, fiind dotate cu mobilier modular și transformate în locuri unde studenții pot învăța, lucra împreună sau petrece pauzele dintre cursuri.
‘ ‘TUIASI Conectum’ a pornit de la o constatare simplă: între cursuri, studenții aveau prea puține locuri în care să rămână, să lucreze sau să se întâlnească. Fundația a transformat această nevoie într-un proiect pentru toate cele 11 facultăți. În 2026, a coordonat atragerea finanțării de la parteneri din mediul de afaceri, alegerea spațiilor, colaborarea cu arhitecții și implementarea. Pe o piață a muncii transformată de digitalizare, inteligența artificială și tranziția verde, absolvenții au nevoie și de capacitatea de a colabora, de a lucra interdisciplinar și de a transforma ideile în proiecte’, a declarat vineri rectorul TUIASI, Dan Cașcaval, cu ocazia unui eveniment de prezentare a proiectului.

Potrivit reprezentanților Politehnicii ieșene, spațiile modulare din cadrul ‘TUIASI Conectum’ pot găzdui sesiuni de lucru în echipă, ateliere, prezentări, competiții de tip hackathon sau de idei, sesiuni de mentorat cu absolvenți și întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic.

‘Peste zece ani, valoarea acestui proiect nu se va măsura doar în cele 11 spații amenajate. Se va măsura mai ales în ideile dezvoltate aici, în colaborările născute și în perspectivele deschise studenților. Ne dorim o universitate în care talentul întâlnește oportunitatea, iar ideile capătă forță prin colaborare. Fundația Universitară ‘Gheorghe Asachi’ a înțeles această miză și a avut viziunea și perseverența necesare pentru a realiza un proiect dedicat tuturor celor 11 facultăți’, a declarat rectorul Dan Cașcaval.

Proiectul, inițiat și coordonat de Fundația Universitară ‘Gheorghe Asachi’ din Iași, se înscrie în strategia acesteia de a consolida legătura dintre studenți, cadre didactice, personal administrativ și mediul economic, stimulând colaborarea și sentimentul de apartenență la comunitatea academică TUIASI.


