Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University – WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Potrivit sursei citate, delegația ucraineană a fost condusă de rectorul WUNU, prof. univ. dr. Oksana Desyatnyuk. Din delegație au mai făcut parte prof. univ. dr. Mykola Dyvak, prorector pentru cercetare științifică, dr. Uliana Koruts, prorector pentru activitate didactică, prof. univ. dr. Borys Pohrishchuk, directorul Institutului Educațional și Științific de Economie din Vinița, și conf. univ. dr. Volodymyr Merezhko, de la același institut, director al Clubului de Afaceri din Vinița. Oaspeții au fost primiți de rectorul UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, la întâlnire participând și prof. univ. dr. Nicoleta Laura Popa, prorector pentru relații internaționale și parteneriate de studii și cercetare.
‘Acordul a fost semnat de cei doi rectori și stabilește cadrul pentru o cooperare bazată pe egalitatea părților și pe interesul reciproc. Printre direcțiile de colaborare se numără proiecte comune de educație și cercetare, inclusiv crearea de grupuri comune de cercetare; schimburi de cadre didactice, cercetători, studenți la licență și masterat și reprezentanți ai administrației; participarea la programe de formare și de mobilitate academică; organizarea în comun de conferințe, simpozioane, seminare și mese rotunde; schimb de publicații științifice, consultanță și experiență în elaborarea de proiecte și în atragerea de finanțări’, se menționează într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă precizează că acordul este încheiat pe o durată de cinci ani, cu posibilitate de prelungire pe aceeași durată, și nu implică obligații financiare pentru părți.
‘Activitățile concrete se vor stabili prin planuri de cooperare și acorduri adiționale, la nivelul facultăților și departamentelor interesate. Acordul cu WUNU se adaugă colaborării de lungă durată a UAIC cu universitățile din Ucraina, concretizată în 10 acorduri inter-instituționale și 10 acorduri bilaterale în cadrul programului Erasmus+. Schimburile academice Erasmus+ cu parteneri ucraineni au început încă din anul universitar 2015-2016’, transmit reprezentanții UAIC prin intermediul comunicatului de presă.
Universitatea Națională din Ucraina de Vest are peste 20.000 de studenți, 12 institute educaționale și de cercetare, 5 facultăți, o filială și 4 colegii, iar corpul didactic însumează 640 de cadre didactice și de cercetare. În 2024, WUNU s-a clasat pe locul 14 în clasamentul Top 200 Ucraina.

