Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile.
Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care instanța a soluționat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu stabilit inițial.
În esență, completul format din judecători 19 judecători ai Secției I Civile, Secției a II-a Civilă și Secției de contencios administrativ și fiscal a statuat faptul că expertul care a solicitat majorarea onorariului are interes propriu privind hotărârea prin care s-a soluționat cererea sa, iar în interpretarea sistematică a garanțiilor procesuale civile are un drept de atac asupra dispozițiilor care privesc interesele sale în cadrul procedurii.
‘Stabilirea onorariului definitiv aferent executării raportului de expertiză se realizează prin soluționarea de către instanță a cererii de majorare a onorariului provizoriu, în urma analizării pretenției deduse judecății de către expertul judiciar, care este titularul unui drept de creanță, astfel încât această măsură nu poate fi considerată una de administrare judiciară în sensul art. 465 din Noul Cod de Procedură Civilă. Astfel formularea de către expert a solicitării de majorare a onorariului provizoriu îi conferă acestuia calitatea de petent, persoană care urmărește valorificarea dreptului subiectiv de încasare a costului integral aferent expertizei efectuate, prin promovarea unei cereri cu configurație proprie. În această situație expertul beneficiază de aceleași drepturi procesuale ca și restul părților din proces în considerarea principiului egalității prevăzut de art. 8 din NCPC raportat la art. 13 din același Cod și ale art. 6 CEDO’, a explicat ICCJ într-un comunicat de presă.
Instanța supremă a mai reținut că exercitarea de către expertul judiciar a căii de atac prin care contestă soluția pronunțată de instanță asupra cererii sale, din cuprinsul unei încheieri premergătoare sau chiar din hotărârea de dezînvestire, nu afectează posibilitatea ca restul dispozițiilor instanței să dobândească caracter definitiv, în condițiile în care acestea nu sunt atacate de părțile interesate.
