Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.
Scumpirea cipurilor de memorie pe parcursul ultimului an, alimentată de cererea generată de industria inteligenței artificiale (AI), a afectat profitabilitatea în întregul sector al dispozitivelor mobile. Acest lucru a forțat companiile să majoreze prețurile, să revizuiască specificațiile tehnice și să renunțe la modelele cu prețuri accesibile, precizează IDC.
Dintre marii jucători de pe piața de smartphones, mărcile chinezești, precum Xiaomi Corp. și Oppo, au fost cele mai grav afectate, în timp ce Apple Inc. și Samsung Electronics Co. au rezistat mai bine, datorită portofoliilor lor mai vaste de dispozitive premium.
‘Indicatorii actuali sugerează că piața nu a atins încă punctul minim. Costurile cu cipurile de memorie au crescut cu aproximativ 350% față de anul trecut și continuă să crească, exercitând o presiune semnificativă asupra marjelor de profit și a volumelor de livrări ale producătorilor. Ce e mai rău abia urmează’, a declarat Nabila Popal, director de cercetare în cadrul IDC.
În trimestrul al treilea al acestui an, producătorii chinezi de smartphone-uri au fost cei mai afectați de declinul pieței. Livrările Xiaomi au scăzut cu 29,2% în ritm anual, ajungând la 30,7 milioane de unități; în cazul Oppo, scăderea a fost de 34,5% (până la 25,6 milioane de unități), iar Vivo a înregistrat un declin de 31,5% (până la 19,1 milioane unități).
În schimb, Apple și Samsung Electronics s-au dovedit a fi mai rezilienți, livrările lor scăzând cu 4%, respectiv 5,8% în ritm anual. Samsung a livrat 57,8 milioane de dispozitive, comparativ cu 57,3 milioane în cazul Apple. Cotele lor de piață au crescut până la 22,6%, respectiv 22,4%, pe fondul contracției generale a pieței.
Producătorii de smartphones conștientizează tot mai mult faptul că se confruntă cu o schimbare structurală permanentă. Analiștii de la IDC estimează acum că o eventuală revenire a pieței pe creștere nu va avea loc mai devreme de anul 2028. Pe măsură ce companiile cresc prețurile și orientează consumatorii către modelele de top, tendința pe termen lung indică faptul că Apple și alți producători care dispun de o rețea de distribuție la scară largă precum și de o gamă de produse premium, vor obține o cotă mai mare dintr-o piață care, per ansamblu, se restrânge.


