Intenția Italiei de a avea un deficit bugetar de peste 3% din PIB atât în 2027, cât și în 2028 ar putea complica planul țării de a ieși din procedura de deficit excesiv (EDP), a avertizat luni Banca Centrală a Italiei, transmite Reuters.
Reducerea deficitului sub plafonul UE este o cerință cheie pentru ca Italia să iasă din procedura disciplinară, un obiectiv al ministrului Economiei, Giancarlo Giorgetti, care sprijină eforturile de consolidare fiscală.
Luna aceasta, Italia anunțase că deficitul bugetar va scădea sub limita UE de 3% din PIB în 2026, pentru prima dată din 2019, doar ca să crească din nou în 2027, după ce Guvernul a folosit flexibilitatea acordată de Bruxelles pentru a majora cheltuielile din domeniul apărării și a atenua impactul majorării costurilor cu energia.
Adresându-se parlamentarilor, reprezentanții Băncii Italiei au avertizat asupra riscului neîndeplinirii obiectivului din cauza ‘unei asimetrii’ în limitele reglementărilor europene.
Flexibilitatea acordată de UE previne deschiderea procedurii de deficit excesiv dacă se depășește limita UE de 3% din PIB. ‘Dar aceasta nu include o clauză similară pentru a ieși din procedura disciplinară, dacă țara face deja obiectul EDP’, a informat Banca Centrală a Italiei.
Italia previzionează că deficitul bugetar va crește la 3,4% din PIB în 2027, de la un nivel de 2,9% din PIB estimat în 2026, înainte de a scădea marginal 3,2% din PIB în 2028.
Creșterea deficitului reflectă faptul că autoritățile de la Roma recurg la clauza UE derogatorie națională (NEC) pentru deficitul din 2027 și 2028.
În planul bugetar, Italia informează că Comisia Europeană va analiza prognoza privind deficitul indiferent de impactul NEC, o premisă care, sugerează Banca Italiei, nu trebuie considerată de la sine înțeleasă.
Conform reglementărilor UE, chiar dacă anul acesta deficitul bugetar va fi sub 3% din PIB, așa cum e planificat, Comisia Europeană va trebui să fi convinsă că planul Romei de consolidare fiscală este de durată, înainte de a aproba ieșirea din procedura de deficit excesiv.
‘Rămâne esențial să monitorizăm tendințele spre finalul anului pentru a rezolva rapid orice devieri (de la ținta de deficit), dată fiind marja mică raportată la pragul de 3%’ a informat Banca Centrală a Italiei.
Institutul național de statistică (ISTAT) a confirmat luna trecută că deficitul bugetar s-a situat la 3,1% din PIB în 2025. În mod repetat Guvernul a spus că se așteaptă la o revizuire în jos a cifrelor pentru anul trecut.


