Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei suspecți, membri ai unei grupări care, prin depunerea de documente fiscale fictive, obținea în mod nereal vechime în muncă pentru un număr considerabil de persoane, Casa de Pensii fiind prejudiciată în acest dosar cu 12,5 milioane de lei.
Decizia vine în urma celor 30 de mandate de percheziție domiciliară efectuate de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, informează IGPR.
Polițiștii BCCO București, împreună cu procurorii DIICOT, au pus în aplicare 30 de mandate de percheziție domiciliară în municipiului București și în județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați, la domiciliile mai multor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și la o instituție publică, în cauza amintită.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, începând cu anul 2018, în București s-ar fi constituit și ar fi activat un grup infracțional organizat specializat în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Suspecții introduceau online în bazele de date ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală date informatice nereale, reprezentate de declarațiile fiscale D 112 (declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate), care ar fi atestat o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare și implicit pentru stabilirea cuantumului pensiei.
”Pentru atingerea scopului, membrii grupului infracțional ar fi folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare ar fi fost utilizate pentru a emite documente ce ar fi atestat, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani între 15.000 de lei și 50.000 de lei”, arată sursa citată.
Prin depunerea acestor declarații fiscale s-ar fi urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condițiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate.
Potrivit anchetatorilor, deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupului infracțional organizat, în urma depunerii declarațiilor, aceștia ar fi dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate.
Până la acel moment, a rezultat faptul că prin această modalitate, pe parcursul a cinci ani, s-ar fi generat o vechime nereală în muncă pentru peste 860 de persoane (beneficiari).
De asemenea, aceste declarații ar fi fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă de aproximativ 7.000.000 de lei, calculată până la data de 31 noiembrie 2024.
Ca urmare a acestor acțiuni, Casele de Pensii ar fi fost induse în eroare prin stabilirea, în mod necorespunzător, a unei valori mult mai mare a cuantumului sumelor de bani plătite persoanelor care au solicitat acordarea sau recalcularea pensiei.
În unele cazuri, acestea ar fi acordat pensii unor persoane care, fără aceste perioade introduse în mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept.
”Nucleul grupării de criminalitate organizată, constituită pe principiul colaborativ, egalitarist, bazată pe interdependența pozitivă, fără lider sau o ierarhie, reunește șapte membri, doi dintre ei fiind funcționari publici. De asemenea, din probele administrate a reieșit faptul că grupul infracțional organizat, la diferite date, ar fi fost sprijinit de alte 13 persoane, cu rol de susținere, dezvoltare și sprijin, toți aflați sub coordonarea palierului central”, precizează IGPR.
Membrii constituenți, cu rol decizional și de coordonare, ar fi identificat, direct sau prin intermediul celorlalți membri ai grupului, asociații nonprofit și societăți comerciale ale căror situații contabile erau pretabile pentru a fi folosite la angajarea fictivă a persoanelor interesate de generarea de vechime în muncă, persoane vulnerabile sau cu situație financiară precară, ale căror date de identitate ar fi fost folosite pentru a fi interpuse în relațiile cu instituțiile statului, precum și persoane interesate să obțină vechime fictivă în muncă în scopul obținerii de beneficii.
Aceștia ar fi introdus și validat în sistemele informatice ale instituțiilor publice date informatice care ar fi atestat calitatea de angajat și plata contribuțiilor sociale pentru persoanele interesate.
Persoanele ar fi completat și introdus în sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală declarațiile 112, cu datele persoanelor angajate în mod fictiv, iar ulterior ar fi verificat vizibilitatea acestora în sistem.
Potrivit anchetei, palierele secundare, alături de atribuțiile atribuite de către nucleu (identificare de societăți și persoane, generarea de documente și colectarea de sume de bani), ar fi avut și rolul de a intermedia schimbul de informații dintre beneficiari și membrii grupării, cu privire la documentele necesare realizării activității și ar fi oferit consultanță juridică de specialitate în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale pentru persoanele interesate să obțină vechime nereală în muncă în scopul rezolvării unor situații punctuale.
Audierile s-au desfășurat la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Constanța și Galați, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași, precum și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


