Elicopterele Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație au efectuat 107 aruncări cu apă pentru stingerea incendiilor de păduri înregistrate în județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
‘Cele trei elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație au executat misiuni de stingere în zonele unde recunoașterile aeriene au indicat cea mai intensă activitate a incendiului. Aruncările de apă au fost dirijate în funcție de direcția vântului, cu prioritate asupra frontului incendiului și a flancurilor aflate pe direcția de propagare’, informează vineri un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Numărul intervențiilor aeriene a crescut constant în ultimele zile – 42 de aruncări cu apă pe 29 septembrie, 77 de aruncări pe 30 septembrie și 107 efectuate joi.
‘Echipajele terestre au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, limitarea propagării incendiului și supravegherea zonelor afectate. Intervenția s-a desfășurat cu ajutorul echipamentelor specifice (unelte de săpare, pompe manuale etc.), fiind realizate totodată lucrări pentru izolarea focarelor’, precizează sursa citată.
Unele focare au fost localizate, în timp ce altele au rămas active și au necesitat intervenții suplimentare. De asemenea, au fost identificate căi de acces către zonele afectate, în vederea facilitării dislocării mijloacelor de intervenție în perioada următoare.
La începutul zilei a fost efectuată o recunoaștere aeriană cu elicopterele IGAv, sprijinită de echipajul cu dronă din cadrul ISU Hunedoara. Misiunea are ca obiectiv verificarea evoluției incendiului pe timpul nopții și actualizarea sectorizării intervenției. În funcție de datele obținute, vor fi stabilite prioritățile de intervenție și modul de dislocare a echipajelor terestre în fiecare sector.
Cele trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor continua misiunile de stingere, cu accent pe zonele din apropierea orașului Băile Herculane. Prioritare sunt focarele situate pe versanții stâncoși, inaccesibili echipelor terestre, precum și cele aflate deasupra zonelor locuite. În funcție de evoluția incendiului și de solicitările echipelor din teren, vor fi executate aruncări de apă și în celelalte sectoare.
Intervenția aeriană va fi adaptată permanent direcției vântului, cu aruncări concentrate pe frontul incendiului și pe flancurile aflate pe direcția de propagare.
Peste 120 de pompieri și personal al Ocoalelor Silvice, Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Salvamont și SVSU Băile Herculane vor fi dislocați în sectoarele stabilite în urma recunoașterii aeriene, pentru limitarea propagării și lichidarea focarelor active. Transportul personalului în zonele inaccesibile se va realiza cu elicopterul, pentru reducerea efortului fizic și eficientizarea misiunilor de răspuns.
‘Împreună cu Ocolul Silvic Băile Herculane, vor fi identificate și evaluate drumurile forestiere și potecile care permit apropierea autospecialelor și a echipelor de intervenție de focarele active și stabilirea punctelor de amplasare a resurselor’, menționează IGSU.
În județul Vâlcea, în apropierea localității Băile Olănești, spre masivul Buila-Vânturarița, incendiul se manifestă în continuare prin multiple focare, pe o suprafață considerabilă, care se menține la un nivel similar celui înregistrat în ziua precedentă.
‘În această zonă, arderea se manifestă la nivelul doborâturilor, în stratul de turbă și în stratul consistent de frunze uscate. Intervenția pompierilor și a celorlalte structuri este îngreunată de terenul accidentat, gradul ridicat de uscăciune a vegetației și accesul dificil în zonele cu focare active. În anumite sectoare, căile de acces sunt impracticabile pentru autospecialele de intervenție, ceea ce limitează posibilitățile de acțiune terestră’, transmite IGSU.
La misiunile de stingere de vineri participă peste 40 de pompieri, cu tehnica specifică de intervenție, alături de personal al Ocolului Silvic și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Olănești. Echipele de intervenție acționează în continuare pentru localizarea și lichidarea focarelor, cu adaptarea permanentă a misiunilor la condițiile din teren.
Totodată, pe parcursul zilei, două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române – MApN, configurate pentru misiuni de stingere a incendiilor, continuă misiunile de sprijin pentru limitarea și lichidarea focarelor active.


