Pompierii acționează pentru evacuarea apei din case, îndepărtarea copacilor căzuți și a elementelor de construcție desprinse în urma furtunilor și a ploilor abundente care au afectat 20 de localități din județele Dâmbovița, Ilfov și Prahova.
Forțele de intervenție acționează pentru evacuarea apei din 51 case, 47 curți, cinci beciuri/subsoluri, trei agenți economici și o anexă gospodărească, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la trei imobile și a doi de copaci prăbușiți, fiind avariat un autoturism, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova continuă intervențiile cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autocamioane de intervenție, două microbuze, două buldoexcavatoare, șase motopompe și 21 pompieri din cadrul ISUJ Dâmbovița, ISUJ Teleorman și USISU Ciolpani.
Monitorizarea evoluției fenomenelor hidrometeorologice continuă, echipele operative ale MAI fiind pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor produse de vremea severă.
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citeşte şi:
Prahova: Peste 50 de intervenții ale pompierilor în urma ploilor și a furtunii


