Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, luni după amiaza, pompierii dislocați în Grecia au fost alertați de autoritățile elene pentru acordarea sprijinului la acțiunea de stingere a unui incendiu care se manifestă la vegetație și fond forestier, în zona localității Megara, regiunea Attica.
Spre locația indicată au plecat 26 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu capacitatea de 3.000 litri, o autospecială de stingere cu capacitatea de 5.000 litri, o autospecială de stingere cu capacitatea de 10.000 litri, cisterna de 30.000 litri și o autospecială de primă intervenție și comandă, a informat IGSU într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, pompierii români vor derula acțiuni specifice pentru limitarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea comunităților, locuințelor și a celorlalte bunuri expuse riscului.
Deplasarea se desfășoară sub coordonarea autorităților elene, urmând ca la sosirea în zona de intervenție echipajele operative și mijloacele de mobilitate să fie integrate în dispozitivul operațional constituit pentru gestionarea incendiului.


