În contextul ameninţărilor lui Trump cu taxe vamale de 10% pe toate importurile SUA şi de 60% pentru cele din China, Inter IKEA, care produce mobilierul pentru retailerii IKEA, a declarat că a lucrat intens la creşterea rezilienţei lanţului de aprovizionare, conform News.ro.
„Credem că suntem mai bine echipaţi decât oricând, deşi, desigur, nu suntem imuni la schimbări”, a spus Henrik Elm, directorul financiar al Inter IKEA.
Compania este mai dependentă de importuri în Statele Unite comparativ cu alte regiuni, ceea ce o face mai vulnerabilă în faţa tarifelor.
În prezent, doar 10% dintre produsele vândute în SUA sunt fabricate local, în timp ce 70% din produsele vândute în Europa sunt produse pe continent, iar 80% din produsele vândute în China sunt fabricate în această ţară.
Inter IKEA a identificat ca principale pieţe de aprovizionare la nivel global Polonia, China, Italia, Lituania şi Germania, dar nu a oferit un procentaj specific pentru fiecare ţară.