Ilie Bolojan: Fiind de 30 de ani în PNL, am văzut colegi care purtau geanta unor preşedinţi în permanenţă, cum în momentul în care au devenit ”răniţi”, au început să îi facă în fel şi chip – VIDEO

Liderul PNL Ilie Bolojan susţine că în cei 30 de ani de când face politică a văzut colegi de partid care le cărau genţile preşedinţilor de organizaţii, apoi, când poziţia de putere a şefilor devenit şubredă, ”au început să-i facă în fel şi chip, după care din nou s-au reorientat”. ”Niciun partid nu este scutit, din păcate, de asemenea oameni”, a spus Bolojan, la Prima TV.

Liderul PNL Ilie Bolojan a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă rezultatul alegerilor prezidenţiale din luna mai va hotărî soarta sa în fruntea PNL.  

 
”Vă daţi seama că întotdeauna, atunci când sunt competiţii, dacă lucrurile ies bine, în ceea ce te priveşte, unii vor spune că nu este meritul tău, că deh, asta a fost. Iar dacă cumva ieşi prost, e doar vina ta. Ştiţi, întotdeauna, victoria are mulţi părinţi, ştiţi foarte bine, iar înfrângerea este orfană. Deci, cu siguranţă, în orice situaţie, în orice competiţie… Eu am văzut, am avantajul că fiind de 30 de ani în PNL, i-am văzut pe colegii care purtau geanta unor preşedinţi în permanenţă, cum în momentul în care au devenit răniţi, au început să îi facă în fel şi chip, în cel mai urât mod, după care din nou s-au reorientat. Adică, există şi în politică, din păcate, oameni care au un caracter care lasă de dorit şi niciun partid nu este scutit, din păcate, de asemenea oameni”, a spus Ilie Bolojan. 
 

 
Ilie Bolojan a devenit membru PNL în 1993. La mijlocul anilor 2000 a fost numit prefect de Bihor, apoi Secretar General al Guvernului Tăriceanu. În 2008, a fost ales primar în muncipiul Oradea din primul tur de scrutin. În ierarhia partidului, a ocupat funcţia de secretar general al PNL după ce liberalii au fuzionat cu PDL, în vara anului 2014. Practic, Bolojan a coordonat procesul de contopire a tuturor organizaţiilor celor două partide la nivel naţional. La acea vreme, preşedinţia noului PNL era împărţită de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, aflaţi într-o relaţie strânsă cu Klaus Iohannis. La alegerile parlamentare din 2016, PNL a obţinut un scor de numai 20%, în timp ce PSD, partid condus la acea vreme de Liviu Dragnea, a depăşit 45%. Ca urmare a înfrângerii categorice, echipa de conducere a PNL a demisionat şi Bolojan s-a întors la Oradea, unde a condus primăria timp de 12 ani. În 2018, a renunţat şi la funcţia de prim-vicepreşedinte PNL la nivel naţional pentru a rămâne concentrat doar pe politica locală. În 2020, Bolojan a părăsit fotoliul de primar şi a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. La alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, Ilie Bolojan a revenit în politica naţională, fiind ales senator, apoi preşedinte al Senatului. După rezultatul foarte slab obţinut de Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, doar 8,9%, Ilie Bolojan a preluat şefia interimară a PNL. La o săptămână de la alegerile prezidenţiale, Bolojan a reuşit să ducă partidul la scorul de 14% în competiţia pentru Parlament.

Între SUA și Canada începe un război comercial cu implicații majore: Trudeau amenință cu represalii imediate

Incendiile din Los Angeles sunt complet sub control după trei săptămâni