Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, întrebat dacă mama sa i-a spus să se întoarcă acasă, că aceasta i-a spus acest lucru de mai multe ori şi este un susţinător al său.
“Eu, în general, caut să o sun pe mama odată pe zi, dimineaţa sau seara, dacă soţia mea vorbeşte cu ea, în paralel, o întreabă dacă este bine, mă întreabă dacă suntem bine, merge în grădină, ca un om care, la 87 de ani, are anumite preocupări”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, la DigiFM, despre mama sa.
El a admis că mama sa se uită la televizor.
Întrebat ce zice de criza asta politică, premierul interimar a răspuns: “În momentul în care copilul tău este subiect de discuţie în fiecare seară, motivat sau nemotivat, nu cred că îi creează o senzaţie de confort, asta, dar aceasta este situaţia şi familia ta uneori are de pătimit atunci când ocupă o funcţie publică, pentru că văd cum eşti tratat, sau uneori există un cost”.
Premierul a recunoscut că mama sa i-a spus să se întoarcă acasă.
“Mi-a spus asta de mai multe ori, dar mama este un susţinător al meu, aşa, în general, chiar dacă nu mai sunt un copil, dar tot copil rămân”.



