Ilie Bolojan: Nu s-a discutat în CSAT, la ultima şedinţă, despre stagiul militar obligatoriu / Începând din acest an, cel puţin 1000-2000 de tineri din România vor putea accesa proiectul de voluntariat în armată

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu s-a discutat în CSAT, la ultima şedinţă, despre stagiul militar obligatoriu, el precizând că, începând din acest an, cel puţin 1000-2000 de tineri din România vor putea accesa proiectul de voluntariat în armată.

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat în Bihor dacă s-a pus în CSAT problema introducerii stagiului militar obligatoriu.

”Nu s-a discutat în CSAT, la ultima şedinţă, despre stagiul militar obligatoriu”, a răspuns premierul. Bolojan a menţionat că Ministerul Apărării are, începând de anul acesta, proiectul de voluntariat în armată.

”El are alocare prin buget şi începând din acest an, cel puţin 1000-2000 de tineri din România vor putea accesa acest sistem, dar este sistemul de voluntariat”, a completat şeful Executivului.

viewscnt–>

Bolojan: Dacă preţul carburanţilor va creşte în perioada următoare peste un nivel care devine de alarmă, vom lua măsurile pe care le avem la dispoziţie, nu pentru a anula creşterea de preţ ci pentru a atenua impactul acestea

Şeful Pentagonului afirmă că noul lider al Iranului a fost „desfigurat” şi pune la îndoială autenticitatea primei declaraţii a acestuia