La fel ca în 2017, revenirea lui Trump la putere este și un salt în întuneric: atunci, cea mai mare necunoscută era imprevizibilitatea personajului; în timp ce acum este dorința de răzbunare cea care îl animă – iar suma egocentrismelor sale și ale lui Elon Musk nu este deloc liniștitoare. Magnatul găsește o Europă mai puțin închegată și mai fragilă decât în 2017: Franța și Germania, cele două țări emblematice ale Uniunii, au guverne slabe; impulsurile naționaliste, suveraniste și xenofobe subminează integrarea; iar din țările nordice până în Italia, din Ungaria până în Slovacia; din Olanda în Austria, prind rădăcini reminiscențe autoritare și autarhice la care nici Franța, Germania și Spania nu sunt imune.
Pe agenda anului 2025 există cu siguranță şi puncte fixe instituționale. Summit-ul G7, al 51-lea din serie, care va avea loc în perioada 15-17 iunie la Kananaskis, nu departe de Calgary, în provincia Alberta, Canada: este o întoarcere în trecut, deoarece Kananaskis – un oraș din munți – a inaugurat, în 2002, după experiența traumatizantă și tragică de la Genova 2001, tradiţia summiturilor desfășurate în locații îndepărtate, ușor de protejat și greu de accesat pentru manifestanți și protestatari. Acel al 28-lea „summit al marilor” era încă un G8, la care a participat şi Rusia, admisă în 1997 și apoi expulzată în 2014, după schimbarea regimului din Ucraina și anexarea Crimeei.
Cel de-al 20-lea summit G20 va avea loc pe 22 și 23 noiembrie la Johannesburg, în Africa de Sud. Summit-ul APEC, adică țările care se învecinează cu Pacificul, este programat în noiembrie la Gyeongiu, în Coreea de Sud. Cel de-al 17-lea summit BRICS va avea loc în Brazilia, la o dată de stabilit și cu o componenţă încă fluidă: numărul BRICS-urilor creşte, însă coeziunea lor rămâne modestă. Iar summitul SCO (Shanghai Cooperation Organisation) va avea loc în China în numele dezvoltării durabile. BRICS și SCO sunt două articulații ale ordinii mondiale alternative la care lucrează China, Rusia, Iran, India, Brazilia, Africa de Sud și alte țări, într-o opoziție mai mult sau mai puțin marcată față de Occident.
Pentru Organizația Națiunilor Unite, 2025 va fi anul celei de-a 80-a aniversări: Adunarea Generală din septembrie și aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU pe 24 octombrie vor fi cele mai importante evenimente. Cea de-a 30-a ediție a Conferinței ONU privind schimbările climatice, COP 30, se va reuni în noiembrie la Belém, Brazilia: de-acum şi până atunci, Statele Unite vor fi părăsit Acordul de la Paris privind schimbările climatice, compromițând și mai mult atingerea obiectivelor convenite anterior.
UE va organiza summit-uri trimestriale regulate la Bruxelles, dar vor avea loc și evenimente extraordinare și informale: primul chiar în februarie, un seminar între liderii din mediul rural belgian. După Ungaria, care a încheiat un mandat zbuciumat la 31 decembrie, Polonia de la 1 ianuarie și Danemarca de la 1 iulie vor alterna în președințiile semestriale ale Consiliului de Miniștri al UE. Pe partea NATO, Summitul Alianței Atlantice este convocat pentru 24 și 25 iunie la Haga, în Olanda.
Mai mult decât întâlnirile formale ale diplomației internaționale, privim însă cu anxietate, dar și cu speranță, evoluțiile conflictelor, în special cele mai mediatice și percepute ca fiind mai insidioase pentru structurile globale și regionale din Ucraina și Orientul Mijlociu – chiar dacă ne reamintim că războiul aproape uitat din Sudanul de Sud este cel mai mortal dintre cele purtate astăzi în lume.
Pe frontul conflictului, alegerea lui Trump a dezlănțuit ambiții războinice pe întreaga planetă, de parcă ar fi „grabit” potențialii „generatori de probleme”:(‘trouble makers’): dacă cel de-al 47-lea președinte american vrea să fie omul care pune capăt războaielor și nu le începe, atunci este mai bine ca înainte de a se instala la Casa Albă, să încerce să închidă conturile rămase în supans.
Astfel, odată cu schimbarea regimului în Siria, în loc să se reducă, conflictele din Orientul Mijlociu s-au extins, iar războiul din Ucraina şi-a recăpătat intensitatea după luni de blocaj. Semne care pot prevesti însă şi o fază de încetare a focului fără pace și negocieri. Impresia pe care i-o împărtășește fostul cancelar german Angela Merkel lui Christiane Amanpour, care a intervievat-o la CNN, este următoarea: „Trump a avut întotdeauna, și nu a ascuns asta niciodată, o fascinație pentru dictatori… Acest lucru reieşea clar din felul în care vorbea.despre Vladimir Putin și Kim Jong-un: le admira puterea absolută…”.
După cum scrie Stefano Polli în Ansa, „undele de șoc ale cutremurelor din Ucraina și Orientul Mijlociu se lărgesc și arcul crizei devine din ce în ce mai larg, creând o lume cu tot mai puține certitudini și tot mai multe tensiuni. Noul război sirian, încâlcit și tulburător, adaugă piese noii dezordini mondiale, a cărei construcție a început la 24 februarie 2022, ziua invadării Ucrainei de către Rusia… Din acel moment, nimic nu a mai fost la fel ca înainte: echilibrele internaționale deja precare existente au fost măturate, lăsând un gol diplomatic și politic care este umplut treptat de conflicte și crize care, într-o perspectivă de ansamblu, pot duce la acea ipoteză a unui „al treilea război mondial fragmentat” despre care a vorbit Papa Francisc”.
Fascinația lui Trump – așa cum spune Merkel – pentru Putin și condescendența sa față de premierul israelian Benjamin Netanyahu pot duce, totuși, la progrese către pace, sau cel puțin la un impas în războaie: o pace care, în Ucraina, cu siguranță nu va fi cea „corectă” aşa cum se vorbeşte din martie 2022; și în care Orientul Mijlociu, nu va recunoaște drepturile poporului palestinian.
Cu toate acestea, franchețea brutală a lui Trump cu interlocutorii săi are deja efect. Liderii UE și cei ai NATO, care sunt aceleaşi persoane, sunt dispuși să uite adjectivul „dreapta” și, reiterând că sunt de partea Ucrainei, se gândesc mai mult la reconstrucție decât la apărare; iar noul secretar general al Alianței Nord-Atlantice, olandezul Mark Rutte, spune că a dedica 2% din PIB pentru apărare nu este suficient, că trebuie să ridicăm ștacheta la 2,5%. La rândul său, Președintele ucrainean Volodimir Zelenski adoptă limba învinșilor: „Nu mai putem câștiga”, recunoaște, în timpul discursului de la Summitul European, transmiţând un mesaj de resemnare poporului său și mai ales trupelor de pe front.
În 2025 se va instaura pacea lui Trump, însă va fi o pace a celor puternici asupra celor slabi? Putin și Netanyahu, probabil galvanizați de perspectivă, ridică ștacheta condițiilor: președintele rus vrea să negocieze cu un președinte ucrainean „legitim” – mandatul lui Zelenski a fost prelungit, dar mai devreme sau mai târziu vor trebui să fie alegeri; și vrea pace durabilă, nu un armistițiu temporar care să lase lucrurile nerezolvate. Între timp, premierul israelian ocupă o porțiune din Siria, cere controlul deplin al Fâșiei Gaza și nu mai vrea să audă pe nimeni vorbindu-i despre „cele două state”.
Odată ce va dovedi că face pace și nu război, Trump va încerca „să facă din nou America mare”. Cum? Declanșând războaie – nu militare, ci comerciale – cu rivalii săi, și anume China, și cu partenerii săi, și anume europenii, dar și vecinii săi Canada și Mexic. Și, evident, blamându-i pe imigranți – care, în cuvintele sale, „otrăvesc sângele” Statelor Unite – și concentrându-se pe energia fosilă. Între timp, se antrenează să tachineze Panama, pretinzând controlul asupra Canalului, și Danemarcei, aducând din nou în discuție ideea – mai mult decât bizară – de a cumpăra Groenlanda.
Cu aceste premise, de data aceasta este greu să-l credem pe vânzătorul de almanahuri care ne asigură că noul an va fi mai bun, „cu mult mai bun” decât toți cei care l-au precedat.
