in ,

În total, 188 de arestări în Franţa în noaptea dinaintea Zilei Naţionale, mai puţin de jumătate faţă de anul trecut, anunţă Guvernul

În total, 188 de arestări în Franţa în noaptea dinaintea Zilei Naţionale, mai puţin de jumătate faţă de anul trecut, anunţă Guvernul

Mai puţin de 200 de arestări, o scădere puternică faţă de anul trecut, au avut loc în noaptea de luni spre marţi, care a marcat începutul festivităţilor de Ziua Naţională a Franţei, a anunţat marţi ministrul francez de Interne Laurent Nuñez, care salută un bilanţ ”per ansamblu pozitiv”, relatează AFP.

Ministrul francez de Interne a declarat postului BFMTV, după defilarea militară de pe bulevardul Champs-Élysées, că în cursul nopţii au avut loc “188 de arestări”, faţă de 389 anul trecut.

“În total, 140 de oraşe au fost implicate în episoade de violenţă urbană”, a precizat el.

Acesta este rezultatul unor intervenţii ale poliţiei şi jandarmeriei, în funcţie de zone, “sistematice, în vederea opririi foarte rapide a tulburărilor”, a declarat ministrul.

Laurent Nuñez a relevat de asemenea o “scădere a folosirii de mortiere de artificii” împotriva forţelor de ordine.

“Anul trecut, am avut aproape 650 de folosiri de mortiere (de artificii) şi am scăzut la un pic peste 300”, a declarat el.

Ministrul a subliniat însă că s-a înregistrat o “creştere semnificativă” a confiscării acestor artificii folosite ca mortiere – “520 (în noaptea de luni spre marţi), faţă de aproximativ 150 anul trecut”.

“Există o acţiune hotărâtă a forţelor de securitate internă”, a declarat el.

Însă “aceasta a fost doar prima parte. A doua parte (are loc marţi), plus meciul Franţa-Spania (în semifinala Cupei Lumii la Fotbal)”, a declarat el.

Aproximativ 70.000 de poliţişti şi jandarmi sunt desfăşuraţi marţi pe întregul teritoriu francez – inclusiv 7.000 la Paris şi în regiunea pariziană.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică proiectul de lege care înăspreşte sancţiunile pentru infracţiunile de mediu/ Proiectul prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică proiectul de lege care înăspreşte sancţiunile pentru infracţiunile de mediu/ Proiectul prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare

Ciucu, după ce „a luat la pas” Parcul Herăstrău, aflat în proces de reamenajare: „Ne pasă foarte mult de arborii de pe malul lacului. Strategia va fi să evaluăm fiecare copac în parte şi să aplicăm soluţii personalizate