Regele Charles al III-lea a încheiat prima zi din mult anticipata sa vizită în Statele Unite discutând cu fostul campion olimpic la sărituri în apă Tom Daley despre pasiunea comună pentru tricotat, relatează DPA și PA Media.
Charles s-a întâlnit luni cu sportivul retras din activitate în timpul unei garden party la Washington. La același eveniment, regina Camilla a vorbit cu responsabili din organizații care activează în domeniul violenței domestice, iar într-un moment mai relaxat a mărturisit că se simte afectată de decalajul de fus orar.
Înainte de începerea petrecerii, Camilla a mărturisit că este afectată de decalajul de fus orar la o întâlnire cu organizatorii unei capsule a timpului creată pentru a marca celebrările dedicate împlinirii a 250 de ani de la declararea independenței SUA anul acesta. Regina a trecut în revistă o parte din conținutul acesteia capsule alături de regele Charles.

Foto: (c) Julia Demaree Nikhinson/Pool via REUTERS
La această serată în aer liber desfășurată în grădinile reședinței oficiale a lui Christian Turner, ambasadorul Regatului Unit în SUA, Camilla a discutat cu lideri ai unor organizații caritabile din domeniul combaterii exploatării copiilor și abuzurilor sexuale.
Charles și Camilla nu se vor putea întâlni cu victime și supraviețuitori ai pedofilului Jeffrey Epstein în timpul șederii lor de patru zile în SUA întrucât există mai multe procese în desfășurare, inclusiv arestarea fratelui regelui, Andrew Mountbatten-Windsor.
Michelle DeLaune, directoarea executivă a Centrului Național pentru copii dispăruți și exploatați, a spus despre regină că e ”minunată” pentru că ”sensibilizează opinia publică” și ”facilitează dialogul”.

Foto: (c) Roberto Schmidt/Pool via REUTERS
Întrebată dacă regele și regina ar fi trebuit să se întâlnească cu victime și supraviețuitori ai lui Epstein, ea a spus: ”Cred că trebuie să fie o alegere individuală, pentru rege și regină”.
”Cred că vocile victimelor și ale supraviețuitorilor nu sunt doar auzite, ci se fac și progrese, vom continua să muncim ca să ne asigurăm că ne facem auzite vocile puternic și clar”.
Printre invitații la serată s-au mai numărat: Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, senatorul Ted Cruz, fosta presedinta a Camerei Reprezentanților Nancy Pelosi, actualul președinte al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, și Guy Pelly, un prieten din școală al prințului William.

Foto: (c) Roberto Schmidt/Pool via REUTERS
Tom Daley, un fost campion olimpic la sărituri în apă cunoscut pentru pasiunea lui pentru tricotat, s-a numărat printre cei 650 de invitați.
Daley, în vârstă de 31 de ani, care trăiește la Los Angeles alături de soțul lui și cei doi copii, a venit special la Washington pentru a participa la serată.
”Tricotatul este felul în care îmi exprim creativitatea, pentru mine e mindfulness și meditație, iar regele a încercat de multe ori să tricoteze”, a spus el.

Foto: (c) Kylie Cooper / REUTERS
”A spus că a încercat să tricoteze pe când avea opt ani și nu s-a priceput prea bine, dar a spus că e posibil să se apuce din nou – știe că e foarte benefic pentru sănătatea mintală”, a mai spus sportivul.
”Dar eu vreau să încerc să-l aduc înapoi în programele școlare și poate mă poate ajuta să fac asta”.


