Incendiile de vegetație mistuie sud-estul Australiei

Fulgerele au declanşat luni seara mai multe incendii în Parcul Naţional Grampians, un lanţ muntos situat la circa 300 de kilometri vest de Melbourne, capitala statului australian Victoria.

„La ora actuală, pompierii intenţionează să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a proteja populaţia”, a declarat Chris Hardman, şeful pompierilor forestieri din statul Victoria.

Flăcările s-au propagat pe o distanţă de 40 de kilometri în parcul naţional în timp ce vânturi calde suflau asupra regiunii luni seara, potrivit şefului serviciului de pompieri al statului, Jason Heffernan.

În vestul statului Victoria, un alt incendiu de vegetaţie a devastat 65.000 de hectare în Parcul Naţional Little Desert şi a necesitat evacuarea comunităţii agricole Dimboola, înainte ca nivelul de ameninţare să fie redus marţi după-amiază.

„Sunt incredibil de recunoscător că nicio viaţă nu a fost pierdută şi că nu au fost semnalaţi răniţi”, a declarat presei Rick Nugent, comisar responsabil cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Kevin Parkyn, din cadrul Biroului de Meteorologie, a anunţat că un val de căldură sufocantă se va instala sâmbătă în anumite părţi ale statului Victoria, ceea ce va creşte riscurile de incendiu.

„Pe măsură ce se apropie weekend-ul, nu ar trebui să fim surprinşi să vedem condiţii caniculare instalându-se în întregul stat şi continuând să se intensifice săptămâna viitoare”, a explicat el.

După mai mulţi ani ploioşi, Australia se confruntă cu una dintre cele mai grave perioade de incendii de vegetaţie de la cea catastrofală din 2019-2020.

În acea perioadă, pe care australienii o numesc „vara neagră”, incendiile de vegetaţie au devastat coasta de est a ţării, distrugând păduri, ucigând milioane de animale şi învăluind oraşele într-un fum toxic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Incendiile de vegetație mistuie sud-estul Australiei

VIDEO A fost deschisă o parte a uneia dintre cele mai importante arhive din istorie: Imagini și documente nemaivăzute despre Holocaust