Un incendiu de litieră a izbucnit, marţi, în judeţul Vâlcea, la Câineni, iar focul s-a extins pe zece hectare. Pompierii s-au retras la bază peste noapte, dar anunţă că incendiul nu este localizat.
”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în fondul forestier al localităţii Câineni”, a transmis, marţi, ISU Vâlcea.
Iniţial, incendiul s-a manifestat la frunze şi doborâturi, pe o suprafaţă de cca 1 ha, în fondul forestier al localităţii Câineni, unde este pădure de fag şi stejar.
Ulterior, incendiul s-a extins.
”Fortele participante la incendiu de vegetaţie uscată din localitatea Câineni se retrag către bază. Suprafata afectată este de aproximativ 10 ha de litieră pădure. Incendiul nu este localizat”, a mai transmis sursa citată.
Pompierii anunţă că au cerut sprijin aerian, iar pperaţiunile de stingere se vor relua miercuri dimineaţă