Incendiu la o pensiune din Tulcea. În clădire se aflau și butelii GPL

„În seara zilei de ieri, în jurul orei 21:40, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, provocată de izbucnirea unui incendiu la o unitate de primire turistică, în localitatea Periprava, judeţul Tulcea. Către locul intervenţiei, au fost direcţionaţi subofiţeri atât din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan, cât şi din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu 3 ambarcaţiuni. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări, la momentul producerii incendiului în clădire aflându-se doar paznicul acesteia care s-a autoevacuat”, anunţă vineri dimineaţă ISU Tulcea.

Primii sosiţi la locul intervenţiei au fost cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, care, împreună cu localnicii, au limitat propagarea flăcărilor la locuinţele din vecinătate.

În clădire se aflau şi butelii GPL care au fost îndepărtate de forţele de intervenţie.

În jurul orei 03:00 incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă este în curs de stabilire.

Incendiul a izbucnit, joi seară, pompierii intervenind cu trei ambarcaţiuni pentru lichidarea acestuia.

„În urmă cu puţin timp, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea Periprava, judeţul Tulcea. În aceste momente, spre locul evenimentului se deplasează 6 subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan cu 2 ambarcaţiuni şi 6 subofiţeri din cadrul Detaşamentului Tulcea cu o alta ambarcaţiune”, a anunţat, joi seară, ISU Tulcea.

Sursa: www.stiripesurse.ro

„Dahomey”, câştigătorul Ursului de Aur 2024, va rula în cinematografele din România începând cu 15 noiembrie – VIDEO

Semnal major de alarmă din piața construcțiilor: Bucureștiul riscă să ajungă în paragină