Pompierii militari suceveni au intervenit de urgență la un incendiu izbucnit într-un apartament aflat la etajul 7 al unui bloc din municipiul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, două autoscări, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor, au fost observate degajări mari de fum.
În total, 25 de persoane s-au autoevacuat, iar două dintre acestea sunt evaluate medical de către echipajele aflate la fața locului.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii acționează în continuare pentru lichidarea completă a focarelor.