Încep audierile publice pentru cei 4 candidați aflați în cursa pentru postul de secretar general al ONU

Cei patru candidați aflați în cursă pentru a-i urma lui Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU vor fi audiați public în această săptămână, o etapă preliminară înaintea desemnării persoanei care va conduce o organizație internațională aflată în plină criză, informează luni AFP.

Michelle Bachelet din Chile, Rafael Grossi din Argentina, Rebeca Grynspan din Costa Rica și Macky Sall din Senegal vor fi supuși timp de trei ore fiecare, marți și miercuri, întrebărilor reprezentanților celor 193 de state membre și celor ai societății civile.

Este doar pentru a doua oară când ONU organizează acest ‘interviu de amploare’, instituit în 2016 pentru a asigura o mai mare transparență.

Numeroase state fac lobby pentru ca o femeie să ocupe pentru prima dată funcția de conducere a ONU, iar America Latină revendică postul în conformitate cu o tradiție de rotație geografică, care, totuși, nu este întotdeauna respectată.

Membrii Consiliului de Securitate, de fapt cei cinci membri permanenți cu drept de veto (Statele Unite, China, Rusia, Regatul Unit și Franța), sunt însă cei de care depinde cu adevărat viitorul candidaților.

Următorul secretar general al ONU va trebui să fie în armonie cu ‘valorile și interesele americane’, a avertizat, de exemplu, ambasadorul american Mike Waltz.

Cei patru candidați oficiali până în prezent pentru a prelua conducerea ONU la 1 ianuarie 2027 pun cu toții accentul pe necesitatea de a reconstrui încrederea într-o organizație gestionată în mod defectuos și aflată în pragul crizei financiare.

Michelle Bachelet

În vârstă de 74 de ani, socialista Michelle Bachelet, torturată pentru opoziția sa față de regimul lui Augusto Pinochet, a fost prima femeie președinte a Chile (2006-2010 și 2014-2018), devenind o personalitate politică internațională de prim plan.

Activitatea sa la conducerea Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (2016-2022), un post sensibil, i-a atras anumite resentimente.

Astfel, China a criticat în mod dur publicarea de către Bachelet a unui raport incriminator despre soarta minorității uigure de pe teritoriul său.

În scrisoarea în care își expune ‘viziunea’ de secretar general al ONU, Michelle Bachelet se declară ‘convinsă’ că experiența sa a ‘pregătit-o să facă față’ unei perioade în care sistemul internațional ‘se confruntă cu provocări de o amploare, urgență și complexitate fără precedent’.

Candidatura sa este susținută de Mexic și Brazilia. Țara sa, Chile, i-a retras sprijinul după preluarea funcției de șef al statului de către politicianul de extremă dreapta Jose Antonio Kast.

Rafael Grossi

Diplomat de carieră, argentinianul Rafael Grossi, în vârstă de 65 de ani, a intrat în lumina reflectoarelor după cea preluat conducerea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în 2019.

Această funcție l-a pus în poziția de a se ocupa de dosarul programului nuclear al Iranului și de pericolele legate de centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse. Două dosare fierbinți în care sunt implicați mai mulți membri permanenți ai Consiliului de Securitate.

În scrisoarea sa de candidatură, Grossi pledează pentru o ‘revenire (a ONU) la bazele sale fundamentale: salvarea umanității de blestemul războiului’. Un discurs promovat de administrația președintelui republican Donald Trump, în timp ce alte state membre subliniază importanța coexistenței celor trei piloni ai ONU (pace, drepturile omului, dezvoltare).

Rebeca Grynspan

Fosta vicepreședintă din Costa Rica, Rebeca Grynspan, puțin cunoscută publicului larg, conduce agenția ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNACTD). În această calitate, ea a negociat în 2022, cu Moscova și Kiev, ‘Inițiativa Mării Negre’ pentru a facilita exportul cerealelor ucrainene după invazia rusă.

Bazându-se pe propria sa poveste personală, cu părinți evrei care ‘abia au supraviețuit’ Holocaustului înainte de a emigra în Costa Rica, Grynspan pune accent pe atașamentul său față de Carta ONU, fondată pe cenușa celui de-al Doilea Război Mondial, ‘un avertisment permanent împotriva pericolelor dezumanizării, neîncrederii și fragmentării’.

Macky Sall

Macky Sall, în vârstă de 64 de ani, este singurul candidat care nu provine din America Latină.

Fostul președinte al Senegalului (2012-2024) insistă în ‘viziunea’ sa asupra legăturii intrinseci dintre pace și dezvoltare, prima neputând fi ‘durabilă’ atunci când al doilea pilon este erodat ‘de sărăcie, inegalități, excludere și vulnerabilitate climatică’.

Candidatura sa la funcția de secretar general al ONU, susținută de Burundi – țară aflată la conducerea președinției rotative a Uniunii Africane -, nu este sprijinită nici de blocul regional, 20 dintre cei 55 de membri ai săi opunându-se, nici de propria sa țară.

Actualele autorități din Senegal îl acuză pe Macky Sall în special pentru că a reprimat în sânge manifestațiile politice violente din perioada 2021 – 2024, soldate cu zeci de morți.

Galați: Primul parc fotovoltaic realizat de primăria municipiului, amenajat pe blocurile din cartierul Micro 17

Japonia emite o alertă de ‘cutremur puternic’ pentru nordul țării