in ,

India, lovită de al doilea ciclon într-o săptămână

India, lovită de al doilea ciclon într-o săptămână

Ciclonul Murasu, însoțit de vânturi cu viteze de până la 120 km/h a lovit, la primele ore ale zilei de marți, zonele de coastă din sudul Indiei, a confirmat un oficial local din cadrul departamentului pentru gestionarea dezastrelor, informează agenția de presă Xinhua. Cele mai afectate zone se află în statul Andhra Pradesh, din sudul țării.

Murasu este al doilea ciclon din ultima săptămână care lovește zonele de coastă ale țării, după Arnab. Acesta din urmă a provocat moartea a peste zece persoane în Andhra Pradesh și în Odisha.

Mai multe districte din Andhra Pradesh au înregistrat ploi torențiale, însoțite de rafale puternice de vânt generate de ciclonul Murasu.

Mii de persoane din aceste zone au fost afectate de ciclon, chiar dacă autoritățile le-au recomandat să rămână în case.

Până în prezent, nu au fost raportate victime, deși un număr mare de copaci au fost smulși din rădăcini.

Alimentarea cu energie electrică nu a fost întreruptă în zonele afectate, potrivit media locale.

Peste 20 de zboruri, inclusiv câteva curse internaționale, au fost fie anulate, fie redirecționate de la mai multe aeroporturi din Andhra Pradesh și din statul vecin Tamil Nadu, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile provocate de ciclon.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA/ Un copil a murit de rujeolă în New York, primul caz mortal înregistrat în acest stat în ultimii 30 de ani

SUA/ Un copil a murit de rujeolă în New York, primul caz mortal înregistrat în acest stat în ultimii 30 de ani

Kievul acuză Moscova de torpilarea speranțelor de pace după uciderea a 29 civili luni

Kievul acuză Moscova de torpilarea speranțelor de pace după uciderea a 29 civili luni