in ,

India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului

India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului

Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei de vineri, informează Reuters.

Măsurile au fost anunțate cu două zile înainte de Diwali, festivalul hidus al luminilor, care va fi celebrat duminică și care este asociat, de obicei, cu utilizarea pe scară largă a petardelor, un factor ce agravează și mai mult calitatea aerului.

Poluarea atmosferică reprezintă o problemă anuală în multe zone din nordul Indiei odată cu apropierea iernii, când aerul rece și mai greu captează emisiile vehiculelor, praful din construcții și fumul provenit din arderea deșeurilor vegetale.

Această problemă este exacerbată în orașele mari precum New Delhi – unde trăiesc 20 de milioane de oameni – din cauza numeroaselor vehicule și a șantierelor de construcții, ceea ce face ca mulți dintre locuitori să se confrunte cu probleme respiratorii.

New Delhi este desemnat, de obicei, cel mai poluat oraș din lume de mai multe ori pe timpul iernii de compania elvețiană IQAir, care măsoară nivelul calității aerului pe baza concentrațiilor de toxine.

Vineri, capitala Indiei a înregistrat un indice al calității aerului de 382, potrivit datelor transmise de Consiliul Central pentru Controlul Poluării, care consideră că un nivel ‘bun’ de calitate a aerului este un indice cu valori de până la 50.

Comisia pentru Managementul Calității Aerului a impus restricții vineri în baza unui plan de acțiune gradual, care impune restricții mai puternice pe măsură ce nivelurile de poluare încep să crească.

Aceași comisie indiană a îndemnat guvernul local din New Delhi și pe cele din zonele limitrofe să le permită companiilor și agențiilor guvernamentale să își trimită jumătate dintre angajați în regim de telemuncă.

Calitatea aerului se va înrăutăți și mai mult

Calitatea aerului s-a agravat din cauza unor condiții meteorologice nefavorabile, prognozele indicând că aceasta va ajunge la nivelul ‘sever’ în zilele următoare, a precizat aceeași comisie indiană în ordinul său de vineri.

‘Începând de mâine, vremea va deveni și mai nefavorabilă, vânturile vor înceta complet, ceea ce va înrăutăți și mai mult indicele calității aerului’, a declarat ministrul Mediului din New Delhi, Manjinder Singh Sirsa, într-un comunicat.

Localnicii spun că aerul toxic are un impact negativ asupra sănătății lor.

‘Poluarea mă face să respir cu dificultate și, de asemenea, mă face să mă simt îngrijorat. Simt, totodată, o senzație de înțepături la nivelul ochilor’, a declarat Sarvesh, un locuitor din New Delhi.

În țara vecină Pakistan, orașul Lahore se confruntă și el cu o creștere a poluării în această săptămână, însă oficialii locali au spus că nivelul calității aerului s-a îmbunătățit vineri, înregistrând o valoare de 149, comparativ cu valoarea de 312 din ziua precedentă.

‘Reducerea poluării aerului este rezultatul unei strategii eficiente, al monitorizării continue, al aplicării măsurilor pe teren, precum și al schimbării condițiilor meteorologice și a vitezei vânturilor’, a declarat Maryam Aurangzeb, un ministru provincial cu rang înalt.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE

Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE

Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo

Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo